„Western”-ul lui lordan Chimet îşi denunţă autorul drept un sentimental, cartea fiind o evidentă demonstraţie «pro domo». Acest îndrăgostit de western este un purist, intransigent în subiectivismul său, cu nostalgia implicită a «vârstei de aur». Un anume cavalerism, moştenit de la eroii preferaţi, este motivul nemărturisit al acestei pledoarii pentru genul cel mai constituit (până acum!) al cinematografului, dar şi cel mai pândit de extremele pernicioase ale inculturii: snobismul şi vulgaritatea.
Fiind vorba de un gen, ne-am fi aşteptat în primul rând la o istorie a lui. Cartea lui lordan Chimet nu este însă opera aridă a unui filmograf, ci un elegant şi original (structural!) eseu, în care obiectul analizei îl constituie nu atât evoluţia cronologică sau statistică e genului, ci elementele disparate care compun întregul, privite în forma lor rotundă, fixată prin acumulări istorice. Dintre acestea, cele adiacente (descrise cu minuţie, dar şi cu enormă plăcere) — armele, îmbrăcămintea, calul, câinele, boul, bizonul, natura — concură, toate, la definirea celui principal, care acordă specificul inalienabil genului: eroul, westman-ul. Discutându-l, lordan Chimet reuşeşte în câteva pagini să-i definească toate nuanţele, reconstituind, dintr-un puzzle uriaş de fiIme, cărţi sau simple eresuri, o imagine fascinantă, cu sonorităţi de legendă.
Ca orice mitologie (căci este o mitologie, cu situaţii şi personaje aproape imuabile, ca în cea greacă — cow-boy-ul, şeriful, prostituata, banditul, barman-ul, indienii etc.), westernul îşi are premisele sale reale, pe care lordan Chimet le urmăreşte cu indiscutabil discernământ într-o detaliată «westernografie» (reluată la sfârşitul cărţii, sub formă de sinopsis).
lar în final, autorul relevă câteva din aspectele teoretice ale western-ului şi consecinţele sale moderne. Aici, cred că dorinţa de justificare a genului, ca şi purismul de care vorbeam mai sus, forţează întrucâtva realitatea. Vorbind despre «abstractizarea morţii», lordan Chimet găseşte că «în westernul clasic... moartea este convenţională şi cu desăvârşire abstractizată. Sângele nu sperie, rana nu îngrozeşte». De fapt, conştiinţa morţii există, este o realitate dureroasă care generează permanentul sentiment tragic al eroulul, (pe care, de altfel, autorul îl menţionează cu câteva pagini mai înainte!!). Şi tocmai existenţa acestei drame în westernul clasic legitimează schimbarea centrului de greutate în westernul modern, «psihologic», pe care lordan Chimet îI consideră «refractar spiritului genului».
(Cinema nr. 9, septembrie 1966)
