Un liric cu vocaţia realismului psihologic

Un liric cu vocaţia realismului psihologic
Deschizători de drumuri s-au numit mai toţi acei harnici regizort şi operatori care în condiţiile precare cunoscute, dinaintea Eliberării, s-au încăpăţânat să «facă film», pregătind apariţia filmelor ro­mâneşti. Alături de Jean Georgescu, Paul Călinescu — oaspetele Cinematecii în luna februarie — inaugurează arta cinemato­grafică naţională prin opere care rămân nu numai mărturii ale hărniciei şi entuzias­mului, ci şi ale talentului, culturii cinemato­grafice, ale profesiei asimilate activ, capa­bilă să determine direcţii noi, nu doar să fie determinată de influenţe, împrejurări, ocazii. Chiar dacă nu multe, opţiunile celor doi regizori au fost ferme. Noaptea furtu­noasă a fost visul cel mai drag al maestru­lui comediei romăneşti. Ţara Moţilor, do­cumentarul lui Paul Călinescu (primul film românesc distins cu un mare premiu internaţional— la Veneţia), era o declaraţie de dragoste pentru peisajul ţării, pusă în cradru cu o sensibilitate şi o vocaţie cinema­tografIcă (în sensul armonizării plasticii cu muzica şi cuvântul lămuritor) — impresio­nante. Răsună valea n-a însemnat pur şi simplu o comandă a Comitetului pentru clnematografie onorată de un regizor sala­riat, ci o fereastră deschisă spre realităţile construcţiei, cu o credinţă şi o emoţie a descoperirii şantierelor ce nu puteau să nu transpară, electrizant, în sală. Intriga — convenţională — era doar pretextul; ca într-un reportaj, Răsună vatea trăia prin ambianţa însufleţită de elanul colectiv — chiar inocent exprimat dar nepostsincroni­zat ca pe platou, elanul marşurilor Agnitei­-Botorca rimând cu starea de spirit pe care o cunoşteam şi o recunoşteam şi ca a noastră, nu doar «a lor», a realizatorilor cu contract sau fără. «Lecţia» Desfăşurării era mai complexă. Ea stabilea mai întâi echilibrul creator între literatură şi cinema, preluând din nuvela lui Preda portretul dinamic al lui Ilie Barbu şi concentrând actiunea satului numai în funcţie de ecouri­le ei în viaţa acestui ţăran din Udupu, în funcţie de această conştiintă activă, în desfăşurare. De aceea nimic retoric, declarativ, la acest «erou al zilei», pentru că îI simţeai cum trăieşte «ziua cea mare» şi nu în fraze literare, ci în detalii strict cinema­tografice: ochii lui Colea Răutu căutând naiv în jur aprobarea satului pentru bucuria momentului solemn în care semnează tre­murat, stângaci, cererea de intrare în colectivă: calul pe care îl mângâie cu tristeţe dar şi cu înţelegere: «Te dau? Trebuie să te dau... Dar or să aibă grijă de tine?» Ine­galat în cinematograful românesc, portretul unui om ce se decide să-şi schimbe soarta, al unui erou cu motivaţii crescute parcă dinlăuntrul lui, şi nu dirijate de scenarist. Şi în comedie Paul Călinescu e un liric ce nu-şi desminte vocaţia realismului psiho­logic. Pe răspunderea mea aduce un firesc al comportamentului tinerilor în am­bianţele lor naturale de muncă sau de pe stradă, o dezinvoltură a peripeţiei comice şi o eleganţă satirică, exemplare pentru multe comedii contemporane.