
Studiul critic este primul dintr-o serie de texte care își propune să documenteze și să analizeze capodopere ale cinematografului european contemporan, venind să completeze seria deja existentă de studii critice dedicate filmului românesc. Evenimentul este organizat în cadrul programului de educație cinematografică
Éducation à l’image, ajuns la al 9-lea an de activitate.
Proiecția va avea loc luni 29 mai, de la ora 19:00, la Cinema Elvira Popescu. Intrarea este liberă. La final, publicul prezent este invitat la un dialog cu autorul studiului, criticul de film Ionuț Mareș, și
Andrei Gorzo, redactorul șef al colecției de studii critice editate de Societatea Culturală NexT în cadrul programului
Éducation à l’image.
Drama norvegiană
Oslo, 31 August a avut premiera în 2011 în cadrul secțiunii
Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul este inspirat din celebrul roman al lui Pierre Drieu La Rochelle,
Le Feu Follet și îl are ca personaj principal pe Anders, un bărbat de 34 de ani, care își va termina curând tratamentul într-un centru de reabilitare

izolat.
Un număr de 150 de broșuri va fi distribuit gratuit spectatorilor, urmând ca materialul să fie disponibil și în format electronic pe site-ul editurii LiterNet.
„Este un film pe care l-am apreciat tot mai mult cu fiecare vizionare şi pe măsură ce l-am deconstruit cadru cu cadru. Se remarcă prin libertatea formală, prin acuitatea studiului de personaj. Tratează fără sentimentalism - dar cu empatie şi cu delicateţe - teme grave, universale, într-un limbaj cinematografic modern. Toate aceste calităţi îl fac în măsură demn de a fi văzut şi analizat în cadrul programului Éducation à l’image. Dovadă sunt şi impresia puternică asupra elevilor şi interesul lor de a-l discuta,” spune Ionuț Mareș.
Filmul
Oslo, 31 August este proiectat pentru elevii care participă anul acesta la programul
Éducation à l’image, începând cu 10 mai. Până pe 30 mai 2017, vor fi organizate aproximativ 12 proiecții ale filmului în București. În cadrul programului au avut loc până acum 20 de proiecții la care au participat deja peste 1000 de elevi de la liceele din București.