Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Hobița, coloana și tractorul (2006)


25 min. - Documentar - -


Sinopsis : Tănasie Lolescu, în 1953, a tras cu tractorul de Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi de la Târgu Jiu, la ordinul dat de primul secretar al Organizaţiei de Tineret a PCR din raionul Târgu-Jiu, să o dărâme şi să o vândă la fier vechi. După 53 de ani, regretă acest lucru. Timp de 16 ani a fost primarul oraşului Motru şi este venerabilul primei loji masonice rurale din lume, la Hobiţa, unde s-a născut și l-a văzut pe Brâncuși în copilărie. 

Regie: Cornel Mihalache

Scenariu: Cornel Mihalache

Actori Principali:


Galerie foto


Galerie video



Distribuție

Hobița, coloana și tractorul (2006) Tănasie Lolescu
Vezi tot genericul

Producători

TVR

Festivaluri

  1. 2006 - UCIN - Premiul pentru regie - secțiunea film documentar
    2007 - Gopo - Premiul pentru cel mai bun film documentar

Subiect

În 1953, Lolescu avea 24 de ani. Fusese brigadier timp de o jumătate de an în Valea Jiului, unde muncise la construirea căii ferate, făcea parte din Organizaţia de Tineret a Partidului Comunist şi era entuziasmat de idealurile cu care fusese îndoctrinat. În primăvară, prim-secretarul organizaţiei, Constantin Babalîc, i-a dat ordinul să demoleze Coloana. La vremea aceea, liderii comunişti nu puneau mare preţ pe monumentul imaginat de Constantin Brâncuşi. În oraş i se spunea „Sula lui Tătărăscu”, după numele prim-ministrului în vremea căruia fusese construit. Nu era o operă de artă, ci doar „o lucrare comandată de Tătărăscu”.
În plus, în anii ’50, românii care părăsiseră ţara erau blamaţi şi consideraţi trădători. Era şi cazul lui Brâncuşi, care plecase la München şi apoi la Paris încă din 1904. „Cei care plecaseră din ţară erau desconsideraţi şi comuniştii voiau să dispară tot ce era legat de ei. Nu se cunoştea mai nimic despre Brâncuşi în perioada respectivă”, precizează Lolescu.
Soarta Coloanei a fost hotărâtă cu ocazia organizării la Bucureşti, în 1953, a Festivalului Mondial al Tineretului. „Organizaţiei de Tineret a raionului Târgu-Jiu i-a revenit sarcina să contribuie cu bani la această festivitate mondială. Unul dintre mijloacele de strângere a fondurilor era colectarea de fier vechi”, povesteşte Tănasie Lolescu.

Trivia

  • Tănasie Lolescu s-a născut în Hobița, unde a murit în 2014.
  • Tănasie Lonescu a fost Venerabilul primei Loji masonice țărănești din Hobița, România. A devenit Mare Maestru ad Vitam.