Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Interviu cu Marius Olteanu, despre o poveste de dragoste atipică


     Marius Olteanu a debutat în lungmetraj cu Monștri. Filmul a avut premiera mondială în cadrul programului Forum de la Festivalul de Film din Berlin la începutul anului acesta, unde a fost primit bine de critică și public. A realizat mai multe scurtmetraje de ficțiune și documentare, printre cele mai recente fiind No Man’s Land (2017), Scor alb (2014), Timoc. Lumea de dincolo (2011). Monștri. este o continuare a subiectului din Scor alb, urmărind felul în care normele societății afectează fericirea a doi soți – Dana (Judith State) și Arthur (Cristian Popa).
     „S-au schimbat multe [între varianta inițială a scenariului și Monștri.], în sensul că în 2003 am lucrat cu Dana Cavaleru, o actriță cu care am avut o colaborare foarte bună, și, după un scurtmetraj pe care l-am făcut împreună, am decis să scriem un scenariu în care să avem ca personaj principal o femeie foarte puternică. Ni se părea că lipsește lucrul ăsta în cinematografia românesc la momentul acela. Deci povestea din Scor alb a fost una de ficțiune în totalitate. Am pus deoparte scenariul respectiv, am mai făcut alte filme între timp, iar în momentul în care am început să colaborez cu WeAreBasca, casa de producție care a și făcut Moștri. [și Scor alb], și cu Claudiu Mitcu, am decis împreună că o să facem un lungmetraj. […] Dându-mi seama că e mult de dezvoltat, am simțit că vreau să vorbesc cu mai mulți oameni. Eu nu am avut niciodată o relație atât de lungă, drept pentru care am început să fac aceste interviuri cu cupluri căsătorite de 8-10-12 ani și să aflu ce se întâmplă cu fiecare”, ne-a povestit Marius Olteanu, după premiera națională de la TIFF 2019.
Echipa noastră a fost pe platoul de filmare al producției Monștri. în 2018, dar și la premiera de la întâlnirea echipei cu publicul de la Cluj Napoca.
 

Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu
(19.06.2019)

Tags: marius olteanu, monstri film, tiff 2019, zilele filmului romanesc tiff 2019

Comments: