Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Cineaști români la Sarajevo 2020


     Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo a fost printre primele evenimente cinematografice care și-a anunțat intenția de a păstra ediția din acest an în format fizic. Datele acestei ediții, cea cu numărul 26, sunt 14-21 august, iar cinematografia română are o prezență puternică în selecția festivalului bosniac, mai ales în secțiunea competițională de film documentar, unde sunt prezente filmele Tatăl nostru (r. Andrei Dăscălescu), Acasă (r. Radu Ciorniciuc), Lemn (r. Monica Lazurean Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger) și Casa cu păpuși (r. Tudor Platon).
     Debutul în lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu, Otto Barbarul, a fost inclus în competiţia principală de lungmetraje de ficţiune.
     În competiţia de scurtmetraje a fost inclus Invizibilii (r. 4inaroom), iar în cea studențească animația Firul roşu (r. Alexandra Fuscaș).
     Programul Talents Sarajevo se desfășoară și anul acesta pe toată durata festivalului, fiind o platformă regională de întâlnire și pregătire a 62 de artiști aspiranți din lumea filmului, dintre care 10 din România: Alexandru Cirneala, Alina Șerban, Marina Palii, Robi Urs (actori), Eugen Dediu-Sandu (regizor), Răzvan Barseti, Roxana Iorgulescu (monteuri), Adrian Pădurețu (DOP), Clara Kleininger (regizoare/producătoare, programul Pack&Pitch), Diana Smeu (critic de film). 
     De asemenea, curatorul Andrei Tănăsescu va face parte din juriul competiției de scurtmetraj european. 
Detalii: Sarajevo Film Festival
 
    
(30.07.2020)

Tags: alina serban actrita, andrei dascalescu, festivalul de film de la sarajevo 2020, lemn film documentar, ruxandra ghițescu, sarajevo talents 2020

Comments: