Regizoarea Ada Pistiner a împlinit, în 14 martie, 85 de ani, iar cinepub.ro ne propune scurtmetrajul ei de licență din 1968.
Cinepub continuă premierele lunii martie, pe care o dedică filmelor regizate de femei, cu un scurtmetraj de
Ada Pistiner, una dintre puținele reprezentante ale generației ’70, alături de cineaste precum
Felicia Cernăianu sau
Cristiana Nicolae.
Pistiner, cunoscută în special pentru debutul ei în lungmetraj de ficțiune cu
Stop cadru la masă a fost o documentaristă reputată. Astăzi avem plăcerea de a vă prezenta, în parteneriat cu UNATC, scurtmetrajul ei de absolvire
Dictatorul și supusul său.
Adaptare după o schiță de Romulus Vulpescu, scurtmetrajul ne transportă într-o societate totalitară, în care muzica este interzisă, evadarea imposibilă, iar moartea violentă a artiștilor, impusă de conducătorul suprem, dusă la îndeplinire fără ezitări de servitorii săi obedienți.
„
Dictatorul și supusul său e o alegorie în care un tânăr și frumos poet (interpretat de scriitorul Romulus Vulpescu) e condamnat la moarte de un dictator (seducător, la rându-i), pentru că îndrăznise să dea frâu liber muzicii din inima lui. Ritualul execuției e construit cu migală, ca o adevărată coregrafie a morții de realizatoare și de cei doi directori de imagine: Florin Cornea și Mihai Narti.”
(Andrei Rus)
Parte din proiectul
Arhiva Activă al UNATC, prin care se dorește valorificarea istoriei și practicii celei mai vechi școli de film din România,
Dictatorul a fost selectat în primul calup de scurtmetraje digitalizate. Programul arhivei oferă surpriza unor abordări proaspete, de multe ori de-a dreptul avangardiste, în acord cu stilistici și cu mișcări cinematografice internaționale la zi, de multe ori dificil de regăsit în producțiile de lungmetraj ale vremii.
Echipa proiectului Arhiva Activă este formată din: Andrei Rus, Doru Nițescu, Vlad Ioachimescu, Alex Sterian, Ana Szel, Nelu Bain, Mircea Crivoi, Silvia Constantin, Maria Draghici, Adriana Soare, Dan Bobe, Valentin Berneagă, Oana Băilă, Anca Tăbleț. Pentru mai multe filme din colecția arhivei accesați pagina
UNATC.
Scurtmetrajul lui Pistiner, văzut astăzi prin această lentilă, pare a face trimiteri critice, uneori șocant de incisive, la adresa realităților contemporane. Însă există cu siguranță ceva confuz în legătură cu dinamicile de putere între conducător și artist, care pune sub semnul întrebării mesajul filmului. Dictatorul populează alături de un grup nedefinit și uniform un spațiu terestru, solar, iar artistul își frământă interminabil nevroza într-o grotă fără de scăpare. Oamenii dictatorului pătrund în încăperea, pesemne subterană, a artistului și îl scot la lumină printr-un gest de agresiune ordonată, aproape pașnică, dacă nu ar fi încărcată de pericol. Pus în fața pianului său, gata să performeze pentru dictator, artistul redă în minte un fragment muzical virtuos, asta chiar înainte de a-și coborî degetele pe clapele pianului și a cânta o partitură disonantă, violentă aproape. Înainte de a aplica o citire subversivă asupra filmului, nu e oare înțelept să ne oprim asupra acestui aspect care pare să conțină miezul tematic urmărit de cineastă, anume traducerea complexului univers interior al artistului, în performanță concretă, în acest caz impusă?
Moartea artistului, urmată scurt, este redată sugestiv. Corpul lui nu este supus unei agresiuni — așa cum e cel al tânărului care atârnă la începutul filmului de un copac pentru că a cântat la violoncel — de fapt nici nu pare că există o intervenție exterioară asupra sa, el doar rezidă de la un cadru la altul, pe scaunul de pian, inert.
