Ovidiu Iuliu Moldovan
- Actor
- Născut(ă): 01.01.1942 la Sărmaş (Hunedoara)
- Decedat(ă): 12.03.2008 la Bucureşti
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" (promoţia 1964, clasa A. Pop Marţian).
Debutează pe scena Teatrului Naţional din Timişoara unde rămâne până în 1969 când regizorul Radu Penciulescu îl distribuie în rolul lui Oswald din "Regele Lear" la Teatrul Naţional din Bucureşti.
"Intuiţia îi oferă o cale de acces teatral spre inedit, uneori, bănuiesc, surprinzător chiar şi pentru regizor. Pe scenă îşi pune severitatea de
dur în ecuaţie cu reveria de
sentimental, izbutind un aliaj preţios de factură expresionistă. În faţa camerei de luat vederi îşi construieşte un fel de retorică filmică ale cărei invariante sunt sobrietatea, rectitudinea şi – curios – distanţarea. Când recită e o piatră vorbitoare, extraordinar tocmai prin opoziţia plină de sugestii între modulaţiile unei voci rare şi statuarul fizionomiei. Are o mare uşurinţă de a intra şi a ieşi din priză, niciodată previzibil, motiv pentru care mi se pare că reprezintă ca nimeni altul la noi un exemplu (structural) de asumare simultană a trăirii şi a distanţării. Genul proxim:
George Vraca." (
Laurenţiu Ulici, Almanah Cinema 1984)
Trivia
Ovidiu Iuliu Moldovan despre...
...sine: "Copilăria mea traumatizată de întâmplarea din '44 (dispariţia tatălui - n.n.) mi-a marcat pe viaţă caracterul, sensibilitatea, temperamentul - predispus spre melancolie şi însingurare. Nu sunt un actor cerebral. Nu sunt nici un instinctiv-afectiv. Trăiesc într-un balans continuu." (octombrie 1979)
...profesia de actor: "Tandreţea omenească şi artistică este o condiţie sine qua non pentru meseria noastră. Pentru că actul artistic este un act de predare şi de maximă intimitate. Sufletul nu poate fi expus în orice condiţii, iar arma şi sursa noastră importantă este sufletul. El trebuie întreţinut, cultivat, altfel se sclerozează, ca orice organ nefolosit. Relaţiile, deci, trebuie să fie deschise. Orice rezervă este un agresor al creaţiei. Eu unul nu pot lucra într-un climat de animozitate şi indiferenţă." (octombrie 1979)
... generaţia '70: "În primul rând e vorba despre dorinţa de a ieşi din patetismul anilor '50. Apoi, e un fel de antieroism sau un eroism antieroric. Un sentiment care-şi motivează existenţa printr-o anume pudoare. O teamă de ridicol – ridicolul schemei, al şablonului, ridicolul falselor situaţii bătătorit dramatice, devenite ridicole prin bătătorire. O nemulţumire artistică foarte accentuată care se prelungeşte cu dorinţa de a fi competitivi la nivelul celorlalte compartimente ale artei: poezie, plastică, muzică. Ar mai fi şi un dram de modestie. Deşi nu modestie este termenul, ci... decenţă." (octombrie 1979)
