REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film




Gabriela Suciu


  • Producător
  • Născut(ă): 02.06.1987 la Sebeș
Absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”IL Caragiale”, secția Regie de film, profesori Radu Gabrea și Cristina Nichituș (2010). Încă din timpul studiilor (2008), este producător la cel puțin 6 filme pe an. În 2012 termină Master în producția de film la UNATC, profesori Doina Maximilian și Dinu Tănase. Înființează, în același an, Atelierul de film în cadrul UNATC, companie de producție și distribuție de film pentru studenții Facultății de film, pe care l-a preluat ca inițiativă privată, și se înscrie la doctorat. Participă la Talents Sarajevo (2012) și Berlinale Talents (2014). Se implică în organizarea Festivalului de Film Victoria și a Festivalului de Teatru Ideo Ideis de la Alexandria. În 2014 începe colaborarea cu Elefant Film România și Elefant Film din Elveția. Implicată în înființarea Ultraviolet Media, prima comanie românească de distribuție internațională. Este manager la Elefant Film Romania și Ultraviolet Media. Colaborează constant cu Dropia Film. Participă la LIM - Less is More 2017, program pentru scenariști și producători. Înființează casa de distribuție Follow Art Distribution. 

 

Trivia

  • Apare pe generice și cu numele Gabi Suciu.