Draga Olteanu-Matei
- Actriţă
- Născut(ă): 24.10.1933 la Bucureşti
- Decedat(ă): 18.11.2020 la Iași
Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" (promoţia 1956). "O forţă a naturii comice, aptă să bată munţii şi bărbaţii cap în cap, hohotind de un râs care te poate face să plângi. Întregul repertoriu al omului simplu, toate meseriile lui, toate expresiile lui îi vin mănuşă. O disponibilitate derutantă care parcă i-a paralizat pe comediografi, după cum sunt numiţi, cu o expresie a timpului, cei care trebuie să ne facă să râdem. Victoria melodramei din Patima îi acuză." (Radu Cosaşu, Magazin estival 1977).
"Draga Olteanu este supusă temperamentului aşa cum fluxul sau refluxul mării sunt supuse razelor lunii. Această supuşenie la propriul temperament este la ea o virtute şi nu, ca la cei mai mulţi, o servitute. Forţa acestei interprete are ceva torenţial, ceva năvalnic, ceva din evidenţa şi totodată misterul unui fenomen natural. Ea poate juca orice, dar nu oricum, ci numai cu acea extraordinară, dureroasă sfâşiere numită în jargonul de specialitate compoziţie. Draga Olteanu face compoziţie aşa cum noi, oamenii obişnuiţi, respirăm." (
Aurel Bădescu, Magazin special Cinema 1978)
Trivia
- Până în 1973 apare pe generice cu numele de Draga Olteanu.
- Scrie în colaborare cu regizorul George Cornea scenariul filmului Patima
- Primește Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler în 2002.
- În 2014, Casa Regală a României îi acordă Ordinul Coroana României în grad de Ofițer.
Draga Olteanu despre...
...public: „Eu am o stimă deosebită pentru public. Nu o stimă abstractă, ci una bine precizată, în sensul că nu obişnuiesc să-mi trag spectatorii pe sfoară. Fiindcă publicul poate fi tras pe sfoară, iar actorul se întâmplă să fie tentat s-o facă.
În sălile noastre funcţionează, aţi văzut, o generozitate foarte largă a aplauzelor. E suficient ca cineva să bată din palme şi toţi încep să aplaude. Îi aplaudă şi pe unul şi pe altul, şi pe cel care merită cu adevărat şi pe cel care trage pe sfoară.
Publicul este deci într-un fel în mâna noastră. Noi putem să-I cultivăm, putem să-i inspirăm un gust sigur, dar se întâmplă să-I şi împiedicăm să discearnă ceea ce este de valoare de ceea ce e fals. Degeaba vom veni apoi să spunem că publicul nu ne inţelege, că el nu apreciază arta de calitate. Mai întâi, să-i oferim numai realizări de calitate, pentru a-I ajuta să se formeze, pentru ca apoi să poată distinge el însuşi ce e rău, şi ce e bine.
Publicul de cinematograf, îl cunosc mai puţin. Ceea ce mă întristează, e că nu-i plac filmele româneşti sau mai exact nu-i mai plac. Nuanţaţi cum vreţi, dar acesta este adevărul şi cred că, de multe ori, nu-i plac pe bună dreptate.
Eu n-aş spune că încriminez nici «publicul de bulevard» — copilandrii ăştia zgomotoşi care merg la meciuri şi la cinema în aceeaşi ordine de idei. În loc de morală, mai bine le-am oferi pe bulevard nişte săli de cinema civilizate, care să le inspire respect, să-i facă să simtă de la intrare că pătrund într-un lăcaş unde li se cere o altă ţinută, o altă comportare.” (Cinema nr. 6, iunie 1968)
