Bogdan Mirică

Bogdan Mirică despre Câini: 
Scenariul - A pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine - lumea în care am copilărit, la bunica la ţară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoţiile mele faţă de ea, emoţii pe care încă le mai am în mine şi acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenţei de acolo – am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară – şi asta mi se pare înfricoşător. Cum poţi să te aperi de ceva ce nu poţi anticipa – nici măcar teoretic? De obicei, într-o societate „normală”, violenţa se poate explica printr-una sau mai multe cauzalităţi. Nu şi acolo – acolo violența părea să vină din nimic. Din tenebrele naturii umane, presupun.
De scrisul scenariului m-am apucat acum vreo cinci ani cred – m-am mai oprit ca a trebuit să „ies” din el, m-am reapucat, am fost cu el prin mai multe workshop-uri. N-am tras de timp – credinţa mea ferma e că orice poveste are nevoie de un timp de gestaţie – poţi să te grăbeşti, dar se va vedea. Şi chiar dacă n-o să se vadă, tu, scriitorul o să ştii că povestea nu era gata.
Producţia - Am căutat foarte mult timp locaţii. În scenariu am fost foarte exact cu felul în care voiam să arate locurile – unele dintre ele aveau şi un rol dramaturgic – adică se întâmplă ceva datorită locului. Şi atunci a trebuit să tot căutăm şi pe alocuri chiar să construim peisajul puţin – fie fizic, la locul filmării, fie în post-producție, unde am şters diferite elemente pe care nu le voiam în cadru. Voiam ca peisajul să fie un personaj în sine – poetic şi neprietenos.
Filmările au durat vreo 28 de zile. A fost destul de dificil – era de aşteptat când filmezi mult în natură şi depinzi de vreme, când filmezi vara, noaptea – şi nopţile sunt foarte scurte, când filmezi cu copii, animale, cascadorii. Le-am avut pe toate.
Actorii - Am făcut casting câteva luni bune. Căutam un soi de fizicalitate frustă, care, fără să fie neapărat agresivă, să aibă ceva amenințător în ea. Totodată, îmi plăcea ideea asta ca toate personajele să aibă o frumuseţe consumată, de oameni chinuiţi – şi cred că am realizat asta (şi cu puţin make-up în unele cazuri, ce-i drept). Şi mai e ceva – filmul nu e făcut într-o cheie realistă – mi-a plăcut ca uneori să stau cu personajele mai mult decât ar fi fost firesc – şi asta cred că adaugă la expresivitatea menționată.
Cinema-ul - Îmi place cinema-ul care mă ia prin surprindere şi aş vrea să fac cinema care să îi surprindă pe alţii. Îi admir pe Melville, Cassavetes, Nuri Bilge Ceylan, Jacques Audiard.