Amza Pellea

Amza Pellea despre...
...actori: "Actorii sunt nişte copii mari care au învăţat să se joace foarte frumos."
...rolurile sale: "M-am suit pe cal la Tudor şi de atunci nu m-am dat jos decât foarte rar."
...public: „Publicul? Suveranul absolut al sălilor de spectacol. Fiinţa cu mii de ochi dotată cu sensibilitatea miilor de inimi care bat la unison în clipa supremă a creaţiei. Creierul colectiv al unei săli de spectacol reacţionează prompt şi cu precizia miracolelor naturale. Teatrul şi sora sa mai tânără cinematografia au luat fiinţă ca o consecinţe normală a nevoii de frumos a oamenilor. Atunci când arta spectacolului reuşeşte să cristalizeze diamantul «sentimentelor general umane» în sală se instaurează acea linişte desăvârşită, ruptă din scurgerea timpului pe care numai emoţia adevărată o poate crea. Cine a ascultat o dată această linişte nu o mai uită toată viaţa. Reacţia promptă a spectatorilor, hohotele de râs sau zgomotul poşetelor deschise care lasă drum liber batistei spre lacrima furişată discret în colţul ochiului, sunt semne sigure ale emoţiei, ale calităţii artistice. Nu am crezut niciodată şi nu cred în «spectacolele de valoare» care nu au succes de public. În aceste cazuri spectacolul are precis undeva o hibă care, căutată cu atenţie, iese întotdeauna la iveală. După paravanul «publicul nu înţelege», se ascund multe neputinţe. Spectacolul este făcut pentru spectatori! Creatorii sunt datori de a găsi căile de acces spre inima, sufletul şi gândul spectatorului. Dacă nu reuşesc, vina este a lor şi numai a lor, ea nu trebuie căutată într-altă parte. Dacă şi spectatorii au o vină, atunci aceea este că sunt prea generoşi (rog confraţii să mă ierte). Vina publicului este că în lipsa spectacolelor de calitate se mulţumeşte cu producţii mediocre. Dar această vină izvorăşte din setea de frumos a oamenilor, pe care noi avem datoria de a o îndestula indiferent de eforturi şi sacrificii. Să nu uităm că tocmai munca este aceea care creează valoarea.” (Cinema nr. 6, iunie 1968)

Opinia criticului
"Şi iată încă o surpriză de factură puţin mai deosebită: Amza Pellea la primul său rol de mare întindere. Există prejudecata că actorii cu o fizionomie ieşită din comun sunt destinaţi rolurilor episodice (probabil pe argumentul că fizionomia lor deosebită va face ca rolul să se reţină). Amza Pellea are o astfel de fizionomie drept care i-a fost dat să apară în rolurile mai mult sau mai puţin episodice din Setea, Tudor, Neamul Şoimăreştilor etc. Rolul trădătorului Sârbu din Haiducii şi-a găsit în Amza Pellea interpretul cred că în egală măsură în care Amza Pellea şi-a găsit în Sârbu personajul istoric cel mai apropiat fizionomiei sale. Amza Pellea joacă aproape totul din ochi. Cu acea privire care devine rând pe rând rea, crudă, vicleană, înfricoşată, umilă, trufaşă, violentă. Şi nu într-o apariţie de cinci minute, nici de zece. Nu într-un personaj care apare la început ca să dispară la urmă, ci într-un mod desfăşurat pe lungimea unui film, gândit în evoluţia lui de la un capăt la celălalt, ţinut în mână şi stăpânit fără un moment de scădere a tensiunii, fără nicio pauză de inspiraţie, ca într-o răsuflare, ca jucat de la un capăt la celălalt pe scena teatrului. Nu întâmplător insist asupra respiraţiei de alergător de cursă lungă a lui Amza, ci pentru că, nu o dată ni s-a întâmplat să regretăm respiraţia scurtă a unui actor într-un rol principal. Şi pentru că pe bucăţele e mai uşor. Întregul însă nu iartă. lar Amza Pellea a trecut cu brio proba întregului."(Eva Sîrbu, Festivalul Mamaia '66)