Emoții mari legate de cel mai recent film al lui Nae Caranfil, cel mai scump și cel mai ambițios proiect din istoria cinematografiei românești. La începutul Festivalului Transilvania, încă nu se știa cu siguranță dacă Restul e tăcere va ieși din laborator în timp util pentru a fi prezentat la TIFF. Până la urmă, a fost gata și a fost proiectat de două ori la Cluj, o dată vineri noapte, de la 23:30, a doua oară sâmbătă după-amiază. Cei care s-au putut strecura la cele două proiecții din Cluj se pot considera norocoși, pentru că filmul va intra pe ecrane abia în primăvara anului viitor, pentru a-și rezerva o șansă la festivaluri.
Restul e tăcere, un film care a așteptat aproape 20 de ani să se facă, este, așa cum au susținut-o și cei din echipa filmului, o noutate pentru cinematografia românească. În primul rând, datorită bugetului, care s-a ridicat la aproximativ 2,4 milioane de euro. Interesant este că banii au fost găsiți în țară, producătorul, Cristian Comeagă, explicând că s-a întâmplat așa datorită faimei regizorului și faptului că cei mai mulți dintre finanțatori au văzut Filantropica sau Asfalt tango, iar decizia de a finanța această superproducție s-a justificat în mare măsură prin preferințe personale.
Nae Caranfil plusează, ironizând tendința actuală de a face filme în aproximativ același stil, pe aceeași tematică: „A face un astfel de film în România ține de experiment, înseamnă a deschide noi orizonturi în cinematografia românească, a deschide cărări necunoscute, a face film de artă și de eseu”, continuând: „Sunt un crowd — pleaser? Sunt!” (în traducerea lui Vizante, „satisface masele”). Explicația este că și-a dorit ca Restul e tăcere să fie un film pentru public, un film comercial de calitate.
Prima variantă de scenariu, spune regizorul, a scris-o în 1988, când era la studii la Bruxelles. În varianta de atunci, avea 180 de pagini scrise, calități literare și ar fi ieșit un film de vreo patru ore jumătate. Acum filmul are peste două ore și, chiar dacă nu poți spune că plotul este cel mai comercial cu putință — despre cum s-a făcut, la începutul secolului trecut, Independența României, primul lungmetraj românesc ―, Restul e tăcere are și umor, și satiră —, de atmosfera de epocă nu mai vorbesc —, dar și intervenții care te lasă fără replică. Așa este includerea unui filmuleț de animație (realizat de Ovidiu Stanciu), de altfel o soluție ieftină și inedită la ce ar fi însemnat filmări la Paris.
Actorii sunt și ei foarte potriviți, mai ales că Marius Florea Vizante, care deține rolul principal, a fost în cărți încă de la începutul anilor '90, când a fost prima tentativă de realizare a acestui film. Ovidiu Niculescu, celălalt protagonist, a trecut printr-un machiaj chinuitor (ședința de machiaj dura în jur de trei ore), dar și printr-o cură de îngrășare pentru a-l intepreta pe mai vârstnicul Leon, omul cu banii clin această poveste. „Am simțit acest film ca pe o poveste de dragoste și ură între omul cu banii — Leon — și omul cu inspirația — Grigore —, peste ei rămânând opera cu un firișor de sange”, a spus Caranfil în conferința de presă care a urmat vizionării nocturne a acestui film.
Chiar dacă totul pleacă de la o poveste reală, personajele sunt mai mult fictive decât modele reale: „Am adăugat destul de multe lucruri de la mine, din burtă, e o operă de ficțiune până la urmă”, a mai spus Caranfil.
Restul e tăcere este și va fi cel mai așteptat film românesc al ultimilor ani, mai ales că de la Filantropica a trecut ceva timp. Pentru întreținerea curiozității, cei din echipă au anunțat că va exista un serial tv despre cum s-a lucrat la acest film, serial care va fi inclus ulterior pe DVD, împreună cu filmul.
