REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Pădureanca (2)



     Nu mai puțin fericită ni se relevă — în celelalte roluri principale — prezența lui Victor Rebengiuc, respectiv Șerban Ionescu. Forța impulsivă a lui Busuioc, siguranța de sine pe care — în relațiile cu ceilalți — i-o dă bogăția, sunt admirabil sugerate de Victor Rebengiuc (care-și poate înscrie prestația de-acum în descendența marilor sale performanțe din Pădurea spânzuraților, Tănase Scatiu sau Doctorul Poenaru); după cum „creșterea” personajului Șofron, de la supunere la revoltă și de la incertitudine la stăpânirea de sine, și-a găsit în Șerban Ionescu interpretul pe care acest memorabil personaj al literaturii noastre despre țărani îl merita cu prisosință.
     Remarcabile portrete schițeaza și Melania Ursu (o Vica ruptă între supunerea față de un soț aspru cum e „bogătoiul din Curtici” și dragostea pentru un fiu ca Iorgovan), Dorel Vișan (un popa Furtună mai ponderat decât în viziunea lui Slavici, dar cu o foarte modernă notă de autoironie în joc), Nicolae Toma (în Neacșu) sau foarte tânărul Mihai Constantin (în Pupăză ― confirmând cu brio promisiunile din Liceenii).
     Foarte decorativă, dar fără forța de sugestie și expresivitatea pe care i le-ar fi cerut personajul — debutanta Manuela Hărăbor, în Simina.
     Cu împliniri evidente mai ales în partea de-nceput, dar și cu scăderi explicabile printr-o viziune (regizorală) ușor festivistă asupra oamenilor și-a lucrurilor (cărora le imprimă, pe alocuri, un „glanz” de reclamă turistică), imaginea filmului — purtând semnătura, lesne recognoscibilă, a lui Doru Mitran — se impune ca un aport sesizabil la încercarea regizorului Nicolae Mărgineanu de a imprima Pădurencii o anume pecete stilistică. În același sens trebuie „citită” și muzica compozitorului Cornel Țăranu — sugestiv reflex al surdei sfâșieri lăuntrice a personajetor, ca și coloana sonoră realizată de ing. Silviu Camil — expresivă „montură” pentru tăcerile filmului.
     Finalul filmului comportă două marcate deosebiri față de finalul nuvelei — deși, în principiu, deznodământul rămâne același... Pe de-o parte, lorgovan nu mai moare în urma arsurilor .provocate de întâmplarea (accident?, sinucidere?) de Ie moară, ci din pricina unei căzături de pe cal (suferită tocmai când indecisul personaj se hotărâse, sfidând prejudecățile sociale, să se ducă la Simina); am înțeles că modificarea (oricum atenuantă pentru dramatismul poveștii) s-a operat și din rațiuni practice: e mai ușor să filmezi o cădere de pe cal — simplă cascadă — decât incendiul unei mori. Pe de altă parte, Busuioc are — după moartea fiului său — o „ieșire” pe de-a-ntregul inventată de scenariști: el, care nu acceptase evidența — holera din vremea secerișului de anul trecut — strigă acum, parcă lovit de nebunie, că Iorgovan a murit de holeră; citesc, în această „inovație”, dorința desigur, lăudăbilă — de a-l face pe Slavici, cum să zic, mai artist.
     Numai că, întâmplător, Slavici e mai mult decât un „artist”, el este un creator, un demiurg — iar prin literatura sa curge însăși măria sa viața...


P.S. Premiera bucureșteană a filmului a fost însoțită, la cinematogratul Scala, de o expoziție cu fotografii realizate în timpul filmărilor. Nu putem decât saluta inițiativa autorului — Virgiliu Jireghie, din Arad — care, timp de mai multe săptămâni, a „urmărit” echipa de filmare înregistrând la fața locului aspecte din munca, precum și din clipele de răgaz ale celor ce au realizat Pădureanca. (...), o atare inimoasă inițiativă impune prețuire și respect; cu atât mai mult, cu cât Virgiliu Jireghie este un împătimit al filmului: absolvent al I.A.T.C., secția operatorie, el conduce de mai mulți ani Cineclubul pionierilor din Arad.

 
 
(Săptămâna, 24 aprilie 1987)


Galerie Foto

Opinii: