REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Luca” – imagini de pe platourile de filmare


     Zilele acestea au loc filmările pentru Luca, cel mai nou film al lui Horațiu Mălăele, un thriller psihologic, cu influențe din filmele unor regizori precum Roman Polanski, Francis Ford Coppola sau Martin Scorsese.  
     „Cred că actorul, este o oglindă imensă și vie, în care ne mai aranjăm, din când în când, viața. Existența lui pare ciudată, inexplicabilă și tainică. Când viața, cu tot hățișul ei conceptual, se opune ca un asemenea destin să își urmeze rostul, lucrurile o iau razna. Minimalizând, despre acest derapaj forțat vreau să vorbesc în acest film pe care îl voi ridica împreună cu cea mai talentată echipă din casa cinematografiei noastre”, explică regizorul Horațiu Mălăele.
     Una dintre filmări are loc la Aeroportul Henri Coandă, din Otopeni, care pune la dispoziția echipei de filmare spațiile necesare din terminalul de pasageri.
     Valentin Iordache (purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București) subliniază și importanța susținerii proiectelor românești de instituții precum Compania Națională Aeroporturi București: „CNAB promovează valoarea. Este nu numai o afirmație, ci și numele unui program care se derulează deja de ani buni, în special la Aeroportul Henri Coandă. De-a lungul vremii, mai ales în ultimii 10 ani, cei care au trecut prin aeroport au putut asista, de exemplu, la premiera unei piese de teatru a cărei acțiune se derula, desigur, într-un aeroport, la dansuri și balet, la muzică de toate genurile, inclusiv concerte simfonice, la concursuri și demonstrații sportive – de la șah, la judo și natație – la lansări de carte și... demonstrații culinare! Considerăm important ca, atunci când poți oferi sprijin și un spațiu necesar – convențional sau nu – să o faci. Și nu numai atât: să te implici! Succesul programelor a venit și din implicarea și participarea entuziastă a colegilor mei. O recomandare pentru instituțiile și companiile care pot să susțină astfel de proiecte: dacă au deschidere pentru așa ceva, pentru că bugetul necesar este de cele mai multe ori zero, și dacă au oameni al căror entuziasm nu s-a pierdut în rutina zilnică, să nu ezite! Câștigul de imagine este major, atât pe plan extern cât și intern.”
     În regia lui Horațiu Mălăele, Luca este povestea captivantă a unui tânăr expat în lupta cu destinul, care întors în țară după 20 de ani și descoperă o lume pe care nu o mai cunoaște. Cu ajutorul Giuliei (Mădălina Craiu) și a câtorva oameni din fosta sa viață, Luca Plătici (interpretat de Horațiu Mălăele), reușește să își învingă fantomele trecutului și să afle sensul existenței sale.
     Din distribuție mai fac parte și actorii: Andi Vasluianu, Horațiu Mălăele, Rodica Mandache, Liana Mărgineanu, Bogdan Mălăele, Giulia Nahmany.
Filmările au loc în perioada 5 septembrie - 4 octombrie 2018 în București și Buftea.
 
(20.09.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: aeroportul henri coanda, horatiu malaele, istvan teglas, luca film, madalina craiu

Opinii: