REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



La o aniversare, numai Prospero nu are vârstă 


     Cariera cinematografica a lui Liviu Ciulei s-a desfăşurat sub semnul unei atracții irezistibile față de miracolul formelor în mişcare. Prezent pe platourile de filmare încă din 1951 — după studii de artă dramatică şi arhitectură — ca actor şi scenograf al câtorva din primele producții româneşti turnate după război, ucenicind apoi în preajma lui Victor Iliu la realizarea Morii cu noroc, îşi va asuma prerogativele regizorale numai după asimilarea unei temeinice experiențe profesionale. Debutează ca regizor de film în 1957 cu Erupţia — o povestire contemporană despre entuziasmul și îndârjirea unei mici colectivități de sondori hotărâtă să trezească la viață nu numai pământurile nedrept considerate sterpe ci pe oamenii acestor locuri abandonați deznădejdii. Într-un moment al dezvoltării filmului românesc marcat de anchilozarea formelor de expresie, debutul regizoral al lui Ciulei oferă şansa abordării specificului cinematografic dintr-o perspectiva moderna, în care pulsația vie a ideilor se conjugă cu virtuțile expresivității plastice ale imaginii. La câteva zile după premieră, Victor Iliu, mentorul său, declara: „Experiența lui Ciulei este interesantă nu numai pentru profilul său de regizor ci mai ales pentru cinematografia noastră, atât de însetată de geniu şi originalitate”, atrăgând în continuare atenția asupra capacității regizorului „de a construi o imagerie filmică fără compromisuri teatrale” întemeiate pe o „estetică în care coordonatele sau liniile directoare sunt exaltarea şi frenezia unui romantism fantasmagoric”.
     De la un film inspirat de ritmul ardent al contemporaneității, Liviu Ciulei trece la un subiect cu caracter istorico-revoluționar Valurile Dunării, realizat în 1959, după un scenariu de Francisc Munteanu şi Titus Popovici. Urmărind cu minuțiozitate mutațiile survenite în conştiința unui om în împrejurările istorice ale luptei pentru eliberarea țării, realizatorul şi-a concentrat căutările stilistice asupra datelor de ambianță şi descripției tipologice. Tot Victor Iliu avea să declare — fără a pierde prilejul de a scoate în evidență satisfacția şi mândria de a fi „contribuit cu ceva Ia intrarea lui Ciulei pe şantierul cinematografiei” — că filmul uzează de un repertoriu de mijloace ce aparține personalității artistice, de neconfundat, a regizorului, marcând totodată cucerirea unei trepte importante în „maturizarea artistică a filmului românesc” (pelicula obține Marele Premiu, ex-aequo, la Festivalul internațional al filmului de la Karlovy-Vary, 1960).
     Apariția Pădurii spânzuraților, o viziune cinematografică a romanului lui Liviu Rebreanu, îl înscrie cu titlu definitiv pe Liviu Ciulei în rândul valorilor de referinţă ale cinematografului românesc contemporan propulsându-l totodată în atenţia opiniei internaţionale de specialitate. I se decernează premiul pentru cea mai bună regie la prestigiosul festival internaţional de la Cannes - 1965. Ciulei în Pădurea... îşi propune să scoată la iveală psihologia complexă a lumii războiului, o lume aservită unor interese contrare idealurilor umane. Implicaţiile morale ale unui atare cataclism social permit angajarea regizorului într-o investigaţie de mare forţă sugestivă depăşirea pasivităţii şi conformismului în favoarea unei atitudini tranşante şi active, necesitatea unei rezistenţe de conştiinţă, cristalizarea unui concept de demnitate. Critica de specialitate a remarcat existenţa unor intuiții cinematografice de mare rafinament stilistic, o organizare ritmică a materialului epic întemeiată pe o înaltă cultura a genului favorizând exprimarea unor sensuri de mare subtilitate ideatică. El alternează planurile lente cu secvenţe de naraţiune nervoasă, sincopată. Analizele grave, lucide stau alături de momente de mare emotivitate. Cine poate uita secvenţa antologică a ultimei întâlniri dintre Ilona şi Bologa cu ritualul de mare simplitate expresivă al prânzului dinaintea execuţiei! — Simţul concretului şi amplitudinea investiției vizuale sunt numai câteva din trăsăturile distincte ale stilului cinematografic propriu artei lui Ciulei. O artă bazată pe cultura profesiei, pe respectul tradiției, dar continuu şi profund receptivă la exegenţele spectatorului contemporan.
     A vorbi astăzi despre personalitatea cineastului Liviu Ciulei înseamnă a omagia o experienţă de excepţie — constituită, să nu uităm, dintr-o seamă de viziuni scenografice şi din multiple apariții actoriceşti (să le amintim doar pe cele din Valurile Dunării, Pădurii spânzuraţilor, Facerea lumii sau Mastodontul), dar în primul rând de cele trei creaţii regizorale, o experinţă artistică de înaltă profesionalitate de care cinematograful românesc contemporan nu a avut ambiţia să beneficieze în toate anotimpurile existenţei sale cu aceeaşi receptivitate. Optând pentru teatru, după ce în 1954 debutase ca actor, apoi ca regizor în 1957 şi se făcuse cunoscut printr-o prodigioasă activitate pe scena Teatrului Bulandra sau pe alte scene din Europa şi America în anii '60-'70, artistul şi-a cantonat neliniştile şi frământările între limitele convenţionale ale spaţiului scenic. Acolo l-am cunoscut cu adevărat printr-un joc al sorţii care mi-a oferit prilejul acum câţiva ani, de a fi fost acceptat, atât eu cât şi un aparat de filmat, în intimitatea laboratorului de creație. Acolo, în chinurile „facerii” Furtunii lui Shakespeare l-am cunoscut pe om şi pe artist, acolo, în praful scenei, în apropierea demiurgului, am resimţit truda împătimită şi anevoioasă care însoţeste aventura cunoaşterii dar şi bucuria nemărginită e creaţiei, această bucurie supremă a existenţei noastre. În acele zile mi-a vorbit cu înflăcărare despre o posibilă variantă cinematografica a „Furtunii” şi despre un „Rege Lear” pe care l-ar fi turnat cu actori-ţărani. Proiecte ispititoare în viziunea lui Ciulei. Şi din nou îmi revine în memorie imaginea ataşantă a artistului truditor, a artistului intelectual, cioplitorul în materie vie care caută cu înverşunare, caută cu disperare, cu credinţă dar şi cu seninătatea clar-văzătorului, gestul, tonalitatea, nuanţa, inflexiunea. „Ne străduim, ne gândim, ne frământăm, poate eşuăm, poate reuşim în parte.. Lucrul acesta în sine, munca, aceste câteva luni petrecute cu „Furtuna” sunt în sine răsplata pe care noi o putem cere, nu reuşita, ar fi prea mult, contactul cu aceste probleme ne oferă marea satisfacţie” Modestia sublimă a unui mare artist, un Prospero inspirat care a tăcut ca „Furtuna” de pe scenă să coboare şi în sufletele oamenilor.
     Liviu Ciulei a împlinit de curând 60 de are de viaţă. Sâ fie oare adevărat? Nu cred. Prospero nu are vârsta!
(Cinema nr. 7, iulie 1983)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cornel cristian, eruptia film, liviu ciulei, moara cu noroc film, padurea spanzuratilor film, valurile dunarii film

Opinii: