În jurul „Videogramelor unei națiuni”, decembrie 2019

     Prezentarea și autoreprezentarea cinemaului românesc în contexte internaționale a început să preocupe criticii și teoreticienii autohtoni pe măsură ce Noul Val Românesc devenea (și continuă să fie) tot mai dependent de circuitul festivalier mondial. Publicul filmelor Noului Val este unul internațional, ba chiar se vorbește despre discrepanța dintre încasările lor autohtone și cele din țările unde sunt distribuite. Cât despre retrospective, ele răspund la o cerere firească, născută odată cu popularitatea NVC – cine, cum și ce a fost înainte în cinemaul românesc. Însă retrospectivele tind să urmeze canoane, vârfuri de lance ale cinematografiei naționale, aducând iar și iar aceleași filme în careu. Sigur, pe bună dreptate, căci unele sunt filme valoroase care nu ar trebui uitate, însă omniprezența lor nu trebuie luată ca de la sine înțeleasă; merită consultate demersurile care resuscitează marginalele, uitatele, nediscutatele, comunistele (!), nepopularele, nedigitizatele (ș.a.) cinemaului românesc.
     Curatorul Andrei Tănăsescu alege o cale de mijloc pentru „Videogramele unei naţiuni”, programul de cinema al Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, a cărei țară invitată ediția aceasta este România, sub organizarea Institutului Cultural Român. Pe lângă omniprezentele vechi și noi ale cinemaului românesc (cu excepția notabilă a lui Cristi Puiu), Tănăsescu pariază entuziast pe o selecție eclectică – grupul de artă experimentală kinema ikon, demult uitatul Manole Marcus, pionierul Jean Mihail, neglijatul Lucian Bratu sau regretata Geta Brătescu sunt doar câteva dintre marginile pe care programul le centrează.
     O alta este producția cinemaului documentar al Studioului Sahia, de a cărei prezentare s-a ocupat academiciana Adina Brădeanu. Curatoarea seriei de DVD-uri Sahia Vintage a susținut două prezentări (pe 10, respectiv 11 decembrie) la RITCS (Royal Institute for Theatre, Cinema and Sound), în care își propunea sintetizarea istoriei filmului documentar, pornind de la producția cincizecistă și până la efervescentele scurtmetraje proaspăt post-decembriste, având la îndemână cel mai recent proiect din seria Sahia Vintage, platforma online. Brădeanu se mișcă inteligent prin informație și are un grupaj de filme pe care le scoate la înaintare de mai mult timp, dintre care Uzina și Cum circulăm? ale lui Slavomir Popovici, ambele din ’63, Tehnică nouă, oameni culți (1963) al lui Alexandru Sîrbu sau Mai mulţi vinovaţi şi o victimă (1983), regizat de Ovidiu Bose Paștina, grupaj de filme atipice pentru media studioului – experimentale, modernist-activiste sau sugestiv-subversive. Incursiunea ei în filmele Sahia pornește discuții și comparații, mici istorii fascinante, unele de-a dreptul legende – de la Reconstituirea (1960) lui Virgil Calotescu la Closer to the Moon al lui Nae Caranfil via Marele jaf comunist (regia Alexandru Solomon, 2004) – în care istoria documentarului românesc e raportată la cea mondială, iar Noul Val Nonficțional Românesc capătă contextul acurat. Ulterior discuției a avut loc proiecția unui double feature format din Stremț 89 (regia Anda Puşcaş, Dragoş Dulea) și Timebox (regia Nora Agapi, 2018).
     Tot la RITCS s-a discutat despre un alt tip de cinema marginal, anume cel studențesc, în cadrul masterclass-ului susținut de Marius Olteanu și Luchian Ciobanu, regizorul și, respectiv, directorul de imagine al filmului Monștri.. O mare parte din timp a fost investit în sfaturi generale și opinii pe care cei doi cineaști le lansau studenților belgieni despre cinefilie, realizare de filme, dar și autoritatea și relevanța școlii de film în sine, față de care ambii absolvenți de UNATC se arată sceptici. Dialogul a fost pornit de scurtmetrajul No Man's Land (2017), cea de-a doua colaborare a cineaștilor, o invitație generoasă la consensul că greșelile nu sunt decisive.
     Tot în cadrul „Videogramelor unei națiuni” a avut loc lansarea antologiei de eseuri Romanian Cinema Inside Out (coord. Irina Trocan), un efort colectiv de a analiza fațete ale cinemaului românesc de la perioada de pionierat și până la Noul Val, cu grile și interese teoretice și politice progresiste care își fac loc încet dar sigur în critica de film autohtonă. În cadrul evenimentului de Cinematek (Cinemateca Belgiană) au participat Irina Trocan, Dominique Nasta, Gabriela Filippi, Iulia Popovici și Andrei State, iar ulterior a avut loc proiecția filmului Directorul nostru (regia Jean Georgescu, 1955). O parte dintre eseuri au fost inițial publicate în română (cum sunt cele semnate de Popovici, Alex Cistelecan și Andrei State) iar acum au parte de prima apariție în engleză, în timp ce majoritatea sunt lucrări originale. O răsfoire rapidă (dar entuziastă) arată că demersul editorial al lui Trocan a fost gând-la-gând (chiar dacă nu film-la-film) cu demersul curatorial al lui Tănăsescu, iar ce a rezultat e un echilibru între promovare prin chestionare și chestionare prin promovare.
     Programul „Videogramele unei națiuni” își continuă desfășurarea în Bruxelles și Amsterdam până în 02.02.2020.
     Detalii: Europalia