REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Drum în penumbră”: Faţă în faţă cu Lucian Bratu


— Lucian Bratu, filmografia dumneavoastră începe cu Secretul cifrului şi Tudor, continuând cu câteva filme de actualitate foarte diferite ca factură. Nu reuşim încă să vă descoperim o constantă. Ce v-a atras, de pildă, spre filmul pe care-l realizaţi acum, după scenariul lui Petru Popescu?
— Constanta pe care vreţi s-o descoperiţi s-ar materializa de-acum încolo pentru mine în realizarea unei mai vechi dorinţe de-a face filme care să vorbească despre ziua de astăzi. Întâlnirea mea cu scenariul la care lucrez acum se datoreşte nu întâmplării, ci tocmai acestei dorinţe. Scenariul lui Petru Popescu m-a atras în primul rând prin aceea că relaţiile omeneşti apar în el pe prim plan, iar socialul determină aceste relaţii, fără a transpare direct, gol sau forţat. M-a atras apoi faptul că în centrul filmului se găsesc figurile a doi oameni din generaţia de 40 de ani, o generaţie pe care pot s-o înţeleg bine, prin prizma propriei mele vârste. Şi este surprinzător pentru tinereţea scriitorului cât de bine a reuşit el să-şi înţeleagă eroii. În centrul acţiunii este o femeie — o femeie simplă din zilele noastre, care suportă (a cunoscut) o traumă în viaţa ei particulară. Rămasă singură cu doi copii mari, la o vârstă când, mai ales pentru o femeie, e foarte greu «să-ţi refaci viaţa», cum se spune, i se iveşte o asemenea ocazie, dar ea optează în cele din urmă, pentru copii, renunţând poate la ultima şansă de fericire personală.
— E vorba, deci, de un subiect original oferit de scriitor cinematografiei.
— Textul a fost scris de Petru Popescu special pentru film. Dar acest text a fost iniţial foarte dezvoltat. Transcripţia lui regizorală a recurs pentru transpunerea pe ecran, nu numai la o reducţie ci şi la o recompunere a materialului literar.
— Care este sensul întâmplării pe care vreţi s-o povestiţi, dincolo de ceea ce ţine de story, dincolo de faptul că eroina cunoaşte un bărbat şi în cele din urmă rămâne cu copiii?
— Filmul vorbeşte în primul rând despre oamenii care se definesc şi se verifică numai în confruntarea cu încercările grave.
Dotată cu o intuiţie acută, eroina noastră descoperă, către sfârşit, decalajul dintre aparenţa şi esenţa omului de care era pe punctul să-şi lege viaţa, Este deci vorba despre seriozitatea, profunzimea cu care ne angajăm în acte responsabile, fundamentale.
— Aţi vorbit despre generaţia celor de 40 de ani. Încercaţi să-i faceţi procesul?
— Procesul e poate prea mult spus. Petru Popescu şi cu mine ne propunem analiza unora din relaţiile caracteristice acestei generaţii. Eroul filmului este un inginer chimist, realizat pe plan profesional, social. Dar acest om care a izbândit nu este capabil în cele din urmă de un act integral de responsabilitate.
Eroina filmului, o femeie care aparent n-a izbutit (ea este doar o dactilografă într-o redacţie literară) descoperă finalmente că de fapt ea strabătuse drumul până aici, datorită tăriei ei morale, în plină lumină. De aici şi titlul filmului Drum în penumbră.
— Nu există oare riscul unei anumite banalităţi atunci când se urmăreşte o asemenea poveste care pare să reducă problemele existenţiale la câteva date sumare?
— Cu permisiunea dumneavoastră, eu aş dori să fac o disociere între o poveste care este simplă şi o povestire care este banală. Poate să fie vorba de o povestire foarte complicată, cu cazuri−Iimită, excepţionale şi care să capoteze într-o banalitate iremediabilă. Şi poate să existe o povestire simplă, care să pară banală, fără a fi. Noi vrem ca filmul acesta să fie foarte clar, atât în ceea ce priveşte concepţia lui, cât şi în ceea ce priveşte modul de expunere. Pentru că dorim ca la acest film să adere un public cât mai larg şi, mai mult, dorim să obţinem din acest mod de tratare un stil propriu al acestui film, de o mare claritate, de o mare simplitate, ca însăşi viaţa eroinei. Nu ne trebuie o discursivitate stufoasă sau alambicată. Dar nu va fi nici un film verist, cu ambiţia de a inventaria tot ceea ce există în jur. Va fi un film realist, în sensul filtrării datelor realităţii. De aceea încercăm să nu recurgem la decoruri, aproape toate filmările noastre se desfăşoară în ambianţă reală, tocmai pentru a conferi filmului un plus de autenticitate, dimensiunea şi factura plastică a zilei de azi.
— Nu tindeţi, deci, spre o stilizare romanţioasă, gen Un bărbat şi o femeie.
— Nu. Romanţiozitatea este o exacerbare a unor stări sufleteşti, şi ele reale, cu scopul de a anticipa un efect. Dar acest gen de filme, ilustrat recent şi prin Love Story, s-a impus dintr-o necesitate intimă a publicului contemporan, suprasaturat de filmele modernist−estetice şi de excesele filmelor de violenţă. A feri însă filmul de romanţiozitate nu înseamnă a-I văduvi de latura sa afectivă. Din contra, noi ne propunem să urmărim foarte îndeaproape cum creşte sentimentul între cei doi eroi. Numai astfel actul de opţiune din final va putea căpăta sensul şi valoarea întreagă.
— Vreţi totuşi un film de emoţie.— Absolut, şi ne bazăm în acest sens pe aportul celor doi interpreţi principali — al Margaretei Pogonat, o excelentă actriţă deja afirmată în cinematografia noastră, şi al lui Cornel Coman, un actor cu mari posibilităţi pentru film, precum şi al operatorului Nicolae Girardi, semnatarul unor imagini prestigioase în ultimele pelicule româneşti.
Bazându-ne pe marile calităţi de interpretă modernă ale Margaretei Pogonat, am ajuns împreună cu dânsa la convingerea că pentru a pune mai puternic în valoare drama, suma expresiilor ei nu trebuie să fie expresia dramatică care ar anula drama. Actriţa poate avea capacitatea de-a disimula drama, spectatorul simţind că undeva, în forul lăuntric al eroinei se frânge ceva, că ea se împarte printr-o mare dilemă, dar pe faţa ei poate apărea un zâmbet sau alte semne ale feminităţii sale. În acest sens, Drum în penumbră ar putea însemna o premieră pentru Margareta Pogonat.

 
(Cinema nr. 10, octombrie 1971)


Galerie Foto

Opinii: