REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude


     „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai recent film al lui Radu Jude, va intra în cinematografele din România pe 28 septembrie 2018. Alături de Aferim!, Inimi cicatrizate și Țara moartă, ...Barbari arată o preocupare față de trecut și relația dintre ficțiune și istorie. Mariana Marin (Ioana Iacob) pregătește o reconstituire istorică a masacrului de la Odesa, pentru un spectacol de reconstituire istorică, a cărui miză este atacarea negării Holocaustului în România.
     Filmul a câștigat Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary 2018, și urmează să intre în cinematografe pe 28 septembrie. Avanpremiera filmului a avut loc pe 17 septembrie, la Cinema Elvira Popescu, și a fost urmată de o discuție cu Ilinca Manolache, Alex Bogdan, Ada Solomon, Adrian Cioflâncă și Radu Jude.
 

     „[Sper] să lanseze dezbateri, să-i facă pe cei care-l privesc – sigur, să-i emoționeze, să rezoneze într-un fel – dar mai ales să-i facă să vrea să știe mai multe. Astea sunt așteptările mele. Nu-mi doresc nimic mai mult ca oamenii care-l vor vedea să încerce să afle mai mult despre subiect, să caute să rămână cu întrebările pe care le ridică filmul”, a spus Ada Solomon.
 
     „Filmul este construit cu reprezentări diferite ale acestor subiecte sau ale acestor teme. Există o nuvelă, există fotografii, fragmente de filme de arhivă, un fragment dintr-un film de ficțiune al lui Sergiu Nicolaescu – deci există foarte multe limbaje diferite și atunci mi-aș fi dorit să existe și un limbaj televiziual – scena (n.r. reconstituirea istorică) e filmată ca la televiziune. O dată din motivul ăsta, care e un pic, poate, confuz. Și dintr-un alt motiv, mai precis, pentru că am vrut să marchez că eu, ca regizor al filmului, nu aș fi făcut niciodată un asemenea tip de spectacol. Înregistrarea lui este una în cel mai pur stil convențional, care este, cel puțin pentru mentalul meu și al generației mele, transmisia TV sau reprezentarea prin limbajul televiziunii”, a spus Radu Jude.
 

     „E un proiect la care țin foarte mult, cu o echipă extraordinară”, a spus Ilinca Manolache, care joacă rolul scenografei din film.
 


     Alex Bogdan joacă rolul unuia dintre actorii din trupa de reconstituire istorică, care îl interpretează, la rândul lui, pe mareșalul Antonescu. „Sunt foarte puține documente video și n-am prea avut de unde să-l apuc foarte bine. De obicei am mai multe informații când imit oameni care încă trăiesc, pentru că ai multe materiale. Am vrut să fie cât de cât credibil […] să recreez, în scopul autenticității, să fie cât mai fidel posibil. Și a fost chiar o încercare pentru mine.”
 
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu
(27.09.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ada solomon, adrian cioflanca, alex bogdan, ilinca manolache, imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari film, maresal antonescu, radu jude

Opinii: