Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Atelier de actorie cu Diana Cavallioti, la Kinodiseea 2017


     De câteva ediții, Festivalul de Film pentru copii și adolescenți Kinodiseea a introdus în program ateliere de actorie. Unul dintre actorii invitați a fost Marian Râlea, în 2014. În 2017, Ioana Flora și Diana Cavallioti au fost tutori la această ”joacă de-a actoria”. Propunerea echipei Kinodiseea i s-a părut inedită, pentru că nu mai participase la o astfel de activitate. Și-a făcut un plan de acțiune, pe care l-a structurat cu exerciții de actorie din programa studenților la UNATC, dar și cu jocuri pentru copii. A fost surprinsă de faptul că participanții, cu vârste între 5 și 13 ani, le știau deja, dar și de modul lor de a se integra în joc. Chiar dacă e dificil să le captezi atenția pe parcursul a două ore, Diana a găsit soluții. Programul a fost instructiv pentru copii, dar și pentru actriță.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ateliere kinodiseea, diana cavallioti, kinodiseea 2017

Opinii: