Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Diana Cavallioti și Ioana Flora țin ateliere de actorie gratuite la KINOdiseea


     Vineri, 10 noiembrie, ora 17.00, în Cortul KINOdiseea din Piața Universității („la Vioară”), tânăra regizoare Ana-Maria Comănescu va susține un atelier de regie. Participanții vor analiza împreună cu Ana un videoclip muzical și o secvență de film, identificând alegerile regizorului în fiecare dintre cele două cazuri. Intrarea este liberă în limita celor 15 locuri, iar media de vârstă recomandată este 15-18 ani.
     Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 16.00, în Mansarda Cărturești (Str. Pictor Artur Verona 13-15), cunoscuta actriță Ioana Flora va susține un atelier de actorie. Participanții vor parcurge procesul de lucru al actorului la un film. Intrarea la acest atelier este, de asemenea, liberă, în limita celor 9 locuri. Media de vârstă recomandată este 15-18 ani.
     Tot sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 17.00, în Cortul KINOdiseea din Piața Universității, Agata Tabacu va susține un atelier de animație stop-motion. Atelierul va fi împărțit pe două zile, pe 11 și 12 noiembrie, iar cei 12 participanți cu vârsta recomandată între 10-15 ani vor fi introduși în animația stop-motion, realizând o scurtă animație folosind această tehnică.
     În aceeași zi, de la ora 18.30, regizorul Nicolae Negară, din Republica Moldova, susține un atelier de regie de film – lucrul cu actori-copii. Nicolae le va prezenta participanților stadiile de realizare a unui film, axându-se în principal pe lucrul cu actori copii. Vârsta recomandată a celor 20 de participanți acceptați este 15-18 ani.
     Duminică, 12 noiembrie, de la ora 14.00, la Mansarda Cărturești (Str. Pictor Artur Verona 13-15), regizoarea Vera Surățel, originară din Republica Moldova și masterandă anul I la Arta regiei de film în cadrul UNATC, va susține un atelier de storytelling – Construirea unui personaj și storyboard-ul poveștii. Cele 12 locuri au fost deja ocupate.
     Tot duminică, 12 noiembrie, de la ora 16.00, la Mansarda Cărturești va avea loc atelierul de scenografie și costume de film, cu Adeline Andreea Bădescu. În cadrul atelierului, psihologul Silvia Guță, psihoterapeut acreditat cu formare în psihoterapie experiențială, va iniția joculețe cu ajutorul cărora cei prezenți vor putea identifica mai ușor trăsături și caracteristici ale personajelor de film, îndrăgite de aceștia. Cele 15 locuri ale atelierului au fost deja rezervate.
     Duminică, 12 noiembrie, ora 18.30, la Mansarda Cărturești (Str. Pictor Artur Verona 13-15), va avea loc atelierul de regie de film cu Merlin Pitois (Franța). După ce va urmări împreună cu participanții filmul său Cușca (în competiția KINOdiseea), Merlin le va explica acestora procesul de transformare a unei idei într-un scenariu, iar apoi a scenariului – într-un film, axându-se pe alegerile succesive ale regizorului. Pentru acest workshop sunt 15 locuri, iar vârsta recomandată este 15-18 ani.
     Luni, 13 noiembrie, de la ora 14.00, cunoscuta actriță Diana Cavallioti va susține un atelier de actorie la Ceainăria Cărturești (Str. Pictor Artur Verona 13-15, parter). Se vor face exerciții prin care participanții vor învăța să își dezvolte atenția, concentrarea și empatia. Cele 15 locuri ale acestui atelier deja au fost ocupate.
     Tot luni, 13 noiembrie, de la ora 16.30, de data aceasta în Mansarda Cărturești, desenatorul, graficianul și animatorul 2D/3D Sorin Stuparu va susține un atelier de animație dedicat Personajului. Și la acest workshop, cele 15 locuri au fost deja ocupate!
     KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis și este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București – Arcub, KINOdiseea este finanțat de Primăria Sectorului 3, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
     Proiectul are sprijinul Uniunii Cineaștilor din România, Institutului Cultural Român, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Cult Market Research, Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa.
     Detalii: www.kinodiseea.ro/
(09.11.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ana maria comanescu, ateliere de educatie cinematografica, atelierele kinodiseea, diana cavallioti, festival de film pentru copii, ioana flora, kinodiseea 2017

Opinii: