Vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti găzduieşte cea de-a 15-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu de referinţă al istoriei filmului românesc,
Țărmul n-are sfârșit (1961, regia
Mircea Săucan).

Cu această ocazie, la Cinemateca Eforie se lansează
cel mai recent număr (1 / 2017) al revistei FILM, în prezenţa redactorilor (Anca Ioniţă,
Marilena Ilieşiu,
Mihai Fulger) şi colaboratorilor publicaţiei (printre care criticul şi istoricul de film
Călin Căliman).
Invitatele speciale ale serii sunt Marina Voica (interpreta rolului principal feminin din film),
Margareta Pâslaru şi
Diana Cavallioti (vedetele noului număr al revistei).
„În singularul, ambiţiosul
Țărmul n-are sfârșit, efortul de înnoire are drept ţintă, înainte de orice, construcţia epică. Regizorul destramă brutal urzeala naraţiunii tradiţionale, dându-ne un tipic «film fără story», în sincronie cu experienţele întreprinse de cinematograful mondial la începutul anilor ’60. Voit elementară, angrenând personaje creionate în fugă şi în termeni net metaforici, «povestea» (întâlnirea întâmplătoare dintre un băiat şi o fată pe ţărmul mării şi scurta lor idilă) nu reprezintă decât pretextul unui poem – delicat ca o boare – al stărilor sufleteşti inefabile, nu alcătuieşte decât o simplă ramă a reflecţiei pe teme filozofice. Săucan exaltă, aici, puterile demiurgice ale iubirii, ale jocului, ale dezlănţuirii radioase a imaginaţiei: ele zămislesc lumea din nou, reinstituie puritatea primordială, aşază totul sub semnul euforiei.” (
George Littera, „Noul Cinema”, 1993)
Cineclubul FILM este o serie de evenimente (proiecții speciale cu filme românești remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoțite de discuții cu invitați) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicație trimestrială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Tariful unic de acces la aceste evenimente este de 3 lei.