Date de producție
Filmările încep în 07.08.1972 în zona Râmnicu Vâlcea – Păușești, Govora, Ionești, Bălcești. La 15.11.1972 se întrerupe producția care este reluată la 14.05.1973 și se încheie pe 11.06.1973. Cheltuieli de producție 7.581.000 lei.
Ecran normal, peliculă Eastman-color, 14 acte, 3692 m, 2 serii.
Trivia
- Baladele sunt cântate de Tudor Gheorghe.
- Barză este trucată cu ajutorul Studioului „Dovjenko” din Kiev.
Opinia criticului
„Sebastian Papaiani, în rolul lui Păcală, are în față cea mai grea și cea mai bogată partitură pe care și-ar fi putut-o dori vreodată un actor de comedie. De la copilul nevinovat, adus pe lume de o barză (la propriu, cu ajutorul filmărilor combinate) și până la bărbatul copleșit de greutatea „ușii” sale (simbol al investiturii părintești), Papaiani îmbracă pe rând haina a numeroase personaje: mezinul naiv care smulge ușa din țâțâni, negustorul credul care vinde vaca unui copac, preotul „trezit” în grabă în locul lui Păcală, mireasa salvată din mâinile unui soț hrăpăreț, băiețașul pedepsit să fie șapte ani măgar pentru că și-a mințit părinții, condamnatul la moarte care refuză să-și pună funia de gât pentru că nu știe cum ar putea respira astfel, etc. etc.” (Cinema nr. 8, august 1973)