The Prodigal Father (1974)

Opinia criticului
„Am trăit, cu toții, suficiente experiențe cinefile ale înregistrării unor replici ce se încăpățânau să concureze imaginea, mai ales în momentele ei de mare tensiune, să rezume inutil și stânjenitor o stare de spirit care pentru spectator avea de mult un nume, să se constituie într-un echivalent așa-zis poetic, așa-zis dramatic. Teama de vorba aruncată, aparent, la întâmplare, de cuvântul modest și umil, în spatele căruia se ascunde însă, întreagă, emoția, tresărirea unei clipe, poate fi lesne depistată. Am fi nedrepți însă dacă nu am aminti acum, când poate mulți le mai au proaspete în memorie, câteva momente autentice de frumusețe din unele realizări ale noastre mai noi, momente dobândite, în mod incontestabil și datorită științei cu care cuvântul se insinuează într-o anumită atmosferă. lată, în Tatăl risipitor, în scena întoarcerii de pe front a fiului care și-a pierdut un picior, în locul oricăror efuziuni sentimentale, între bătrânul Oaie și Marin al său, are loc doar acest schimb de replici: «Veniși?» — «Venii». Luni întregi tatăl a fost neliniștit de soarta feciorului, dar acum, când îl vede din nou în prispa casei, pentru a-și disimula emoția, i se adresează ca și cum băiatul s-ar fi întors de la muncile câmpului, la lăsarea serii. Abia într-un târziu vom auzi din gura lui: «Ai vreun beteșug, ești zdravăn?»” (Magda Mihăilescu, Cinema nr. 2, februarie 1975)