Ediția cu numărul șapte a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid debutează joi, 3 noiembrie, în organizarea Institutului Cultural Român de la Madrid și a Cinematecii Spaniole.
Timp de zece zile, publicul madrilen va putea urmări la Cine Doré cele mai recente și apreciate lungmetraje românești din 2016, dar și cinci scurtmetraje realizate în ultimii doi ani și documentarul
Cinema, mon amour (regia
Alexandru Belc).
Festivalul va fi inaugurat cu
Orizont, o actualizare a nuvelei
Moara cu noroc de Ioan Slavici, în prezența regizorului,
Marian Crişan, a compozitorului coloanei sonore,
Cristian Lolea, și a criticului și programatorului spaniol Roberto Cueto. Pe lângă cele mai recente producții românești, va fi proiectată și
La Moara cu noroc, ecranizarea aceleiași nuvele, în regia lui
Victor Iliu.
Comedia
Două lozuri, regizată de
Paul Negoescu, inspirată de o altă operă literară clasică a literaturii române –
Două loturi, de I. L. Caragiale –, continuă seria celor 13 filme ce vor putea fi vizionate până în data de 13 noiembrie. Lungmetrajele
Ilegitim (regia
Adrian Sitaru), Premiul C.I. C.A.E. în secțiunea Forum a Berlinalei din acest an, și
Dincolo de calea ferată, cel mai recent lungmetraj al regizorului
Cătălin Mitulescu, vor avea premiera în Spania în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.
Câini (regia
Bogdan Mirică), recompensat, printre altele, cu premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes din acest an, s-a bucurat de o foarte bună primire în rândul criticii de specialitate spaniole, fiind considerat o „mică descoperire, cu o admirabilă gestionare a timpuluiˮ de către criticii revistei
Caimán.Cuadernos de cine. Aceeași prestigioasă publicație consideră că
Sieranevada (regia
Cristi Puiu), lungmetrajul care încheie festivalul, este „o meticuloasă și extrem de curajoasă disecție a cotidianuluiˮ.
Scurtmetrajele
O noapte în Tokoriki (regia
Roxana Stroe), prezentat cu sprijinul ICR Madrid la cea mai recentă ediție a Festivalului de la San Sebastian,
O faptă bună (regia
Andrei Gruzsniczki),
Toate fluviile curg în mare (regia Alexandru Badea),
Mă cheamă Costin (regia
Radu Potcoavă) și
4:15 Sfârșitul lumii (regia Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga) vor completa panorama filmului românesc contemporan.
În domeniul cinematografiei, misiunea Institutului Cultural Român de la Madrid este aceea de a construi legături durabile între industria românească și cea din Spania. În acest sens, ICR Madrid organizează în data de 4 noiembrie un
masterclass cu regizorul Marian Crișan și compozitorul Cristian Lolea la cea mai importantă școală de film din Madrid, Escuela de Cine y Audiovisual de la Comunidad de Madrid. Începând cu ediția anterioară, festivalul Zilele Filmului Românesc a devenit unul itinerant, o bună parte a peliculelor prezentate la Madrid urmând a fi proiectate în prima jumătate a anului 2017 la Barcelona, Valencia, Cordoba și Granada.
Detalii:
Icr.ro