Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Remus Mărgineanu (22.03.1938 – 17.04.2022)


     Actor și Societar de onoare al Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova, Remus Mărgineanu a jucat, în ultimii ani, în câteva filme (Sthortzina, Valea mută, Cardinalul), dar începuse cariera cinematografică în 1976, cu rolul din Buzduganul cu trei peceți.
     Despre prezența sa în Moara lui Călifar, regizat de Șerban Marinescu în 1984, criticul de film Magda Mihăilescu scria în revista Cinema nr.11:
”Într-un film al mitului faustic, al pactului cu diavolul, Remus Mărgineanu se comportă ca un perfect instrument al mitului; performanța, pe care nu ezit să o numesc magistrală, a interpretului este aceea de „a nu arăta”, de a nu trăi — în sensul actoricesc al cuvântului — nici o stare susceptibilă de a intra sub o incidență psihologică, ci de a se lăsa trăit, „locuit” de o unică, irezistibilă forță. Sclav al duhului malefic, Stoicea al lui Remus Mărgineanu intră, paradoxal, într-un imperiu al liniștii; personajul nu cunoaște, parcă, destinul, etapele ce se succed într-un crescendo inexorabil (deposedarea vechilului, ruinarea vecinului, instalarea pe postul stăpânului) sunt stră­bătute cu o neclintită încredere în pro­gramul demonic: primul eșec la jocul de cărți, indiferența lumii bune nu-I sperie, nici măcar apariția unui alt personaj ce-i repetă, într-un fel drumul, nu-I pune pe gânduri. Salturile sunt însoțite, la supra­față, de o ușoară — aproape impercepti­bilă la primul cadru — modificare a fizio­nomiei care nu corespunde accepției cla­sice a schimbării de măști, ci unei trep­tate dematerializări, ca și cum, pe măsură ce se golește de însemnele ființei individuale, omul devine un lăcaș tot mai cuprinzător al forței răului.”
(19.04.2022)

Tags: remus margineanu, teatrul national din craiova

Comments: