Dezbateri despre Europa ultimilor 25 de ani, prăbuşirea Zidului Berlinului, Cortina de Fier şi poveştile unor oameni sunt în programul Cinepolitica Extra Time (17-19 noiembrie, Cinema Elvira Popescu).
Programul Cinepolitica Extra Time 2014
Luni, 17 noiembrie
18:00 - Up to the Border – A Personal View of the Berlin Wall
(Germania, 2012, doc., 95 min.) Regia: Claus Oppermann, Gerald Grote
August 1961. Guvernul Republicii Democrate Germane pune fundaţia „celui mai urât monument din lume”. Oraşul e în stare de şoc; oamenii încep să filmeze evenimentul. Reunind peste 250 de ore de înregistrări inedite, din arhive private, filmul spune poveşti emoţionante despre Zid.
20.00 - Dezbatere interactivă cu invitaţi speciali, cu tema „Martorii Zidului”. Participă: Excelenţa sa, Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei în România, analistul Bogdan Ficeac şi Sebastian Fitzek.
21:30 - Face the Wall / Gesicht zur Wand
(Germania, 2009, doc., 84 min.) Regia: Stefan Weinert
Poveştile şocante a cinci cetăţeni est-germani arestaţi după ce au încercat să fugă din ţară. Ei reprezintă un grup de circa 72.000 de foşti prizonieri torturaţi în închisorile din RDG.
Marți, 18 noiembrie
18:00 - It Happened in August. Building the Berlin Wall - Anatomy of a Political Crisis / Es Geschah im August - Der Bau der Berliner Mauer
(Germania, 2001, doc., 91 min.) Regia: Ullrich Kasten
Într-o dimineaţă de august, 1961, Berlinul a fost împărţit în două, la ordinul conducerii Partidului Socialist Unit, mai întâi cu sârmă ghimpată, apoi cu blocuri de ciment. Cum a fost posibil?
20.00 - Dezbatere cu tema „Ultima Cortină”. Participă Iosif Klein Medesan şi Adrian Niculescu.
21:30 - Off Ways / Elektrokohle (Von wegen)
(Germania, 2009, doc., 91 min.) Regia: Uli M. Schüppel
Pe 21 decembrie 1989, membrii formaţiei-cult a Germaniei de Vest, Einstuerzende Neubauten, trec de Zidul Berlinului pentru primul lor concert în Est. O călătorie stranie într-o lume atât de apropiată şi, totuşi, atât de diferită.
Miercuri, 19 noiembrie
18:00 - Good Bye, Lenin!
(Germania, 2003, 121 min.). Regia Wolfgang Becker, cu: Daniel Brühl, Katrin Saß, Chulpan Khamatova, Maria Simon, Alexander Beyer
În 1990, ca să-şi protejeze mama fragilă - după o comă prelungită - de şocul de a se fi trezit în altă lume, un tânăr face tot posibilul să n-o lase să afle că iubita ei Germanie de Est, aşa cum o ştia, a dispărut.
20:30 - The Tunnel / Der Tunnel
(Germania, 2001, 157 min.). Regia Roland Suso Richter, cu Heino Ferch, Nicolette Krebitz, Alexandra Maria Lara, Sebastian Koch
Harry Melchior a fost campion la înot pentru Germania de Est şi este în relaţii încordate cu regimul, după câţiva ani de închisoare. Reuşeşte să fugă în Berlinul de Vest şi e decis să-şi aducă acolo sora, cu familia ei. Apare ideea, foarte periculoasă, a unui tunel. Bazat pe o poveste adevărată.
Cinepolitica Extra Time este un eveniment „off season” al Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
Detalii: www.cinepolitica.ro / facebook