Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Convenţiei internaţionale pentru drepturile copilului, Asociaţia One World România, Institutul Francez şi Fundaţia Konrad Adenauer organizează cine-dezbatere cu filmul Şcoala noastră.
Programul „Statul de drept Europa de Sud-Est”, organizează miercuri, 26 noiembrie, la ora 20:00, o proiecţie gratuită a documentarului Şcoala noastră. Realizat în 2011 de Mona Nicoară şi Miruna Coca-Cozma, filmul a fost prezentat în cadrul unor festivaluri de gen importante precum DokLeipzig (Germania), CPH:DOX (Danemarca), Tribeca Film Festival (SUA). A primit Premiul pentru Cel mai bun film documentar la Silverdocs (Franţa) şi Human Rights and Film Festival (Australia).