Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Cinema-Edu: Metodă de învăţare a limbajului cinematografic


     A terminat ediţia a IV-a cu bine, dar Cinema-Edu nu vrea să ia vacanţă. La evaluarea şcolară anuală, a adunat multe note bune: 11.000 elevi participanţi din 80 de licee, în 13 oraşe, 90 de vizionări. Au fost proiectate filme care au calitate artistică şi propun teme sociale de dezbatere. Cel mai mare succes l-au avut drama spaniolă El Bola/Bila şi comedia canadiană Starbuck.
     Vizionările au avut loc în spaţii culturale oferite de partenerii proiectului: Institutul Italian de Cultură ”Vito Grasso”, Institutul Cervantes, Cercul Naţional Militar, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Biblioteca Naţională, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Cinema Elvira Popescu. Proiecţiile au fost urmate de discuţii cu critici de film sau actori. Cinema-Edu i-a premiat pe cei mai activi elevi.
Creativitatea artistică a fost pusă în valoare la Şcoala Altfel prin diversitatea programului. În afară de proiecţiile de filme, au fost momente dedicate dansului, prin cooptarea în echipă a Simonei Deaconescu şi a trupei Tangaj Dance.
Una dintre propunerile cu mare impact la elevii cinefili a fost concursul „Do you speak cinema?”, pentru că părerea despre un film putea fi exprimată prin desen, fotografie sau în scris.


Clubul de film „Lazăr Cinema Army” de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” a organizat o proiecţie specială cu scurtmetraje realizate de elevi.
     Cinema-Edu este un proiect realizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Institutul Cervantes, Cercul Militar Naţional, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Biblioteca Naţională a României, Institutul Francez din Bucureşti, Casa Studenţilor Timişoara.
Detalii: www.cinema-edu.ro

Cuvinte cheie: cinema edu, educatie cinematografica

Opinii: