Gheorghe Cozorici

Gheorghe Cozorici despre...
...profesia de actor:
“Un actor trebuie să ştie cu precizie matematică ce are de gândit, pentru ca să ştie mai apoi cum să rostească acele gânduri.” (Ziarul Metropolis)
“În teatru, textul trebuie visat. Spontaneitatea vine pe urmă, ea este parte din arta actorului, iar arta actorului nu se face pe moment, cu un text improvizat, ci este rezultatul unei munci de laborator intim.” (Eva Sîrbu - ”Interviuri uitate” - Vezi Cinetipar)
...rolul Ștefan cel Mare:
“Pelicula nu iartă nimic – golul şi panica, frica de a nu găsi cuvântul, verbul, panica lipsei timpului de gândire. Teama că înşir vorbe pe care nu am avut timp să le gândesc. Sigur că mie mi-a dispărut acea frică de aparat şi nu pot să trec peste asta fără să-l amintesc pe Mircea Drăgan şi «Fraţii Jderi» şi «Ştefan cel Mare»”
...filmul Clipa:
“Filmul pe care l-a făcut Vitanidis după cartea lui Săraru reprezintă, şi ca timp de gândire şi ca travaliu, această trecere a omului prin purgatoriu.” “Există comanda aceea «Motor!» Şi oamenii din spatele aparatului de filmat care îmi vânează expresia în timp ce eu rostesc un text învăţat cu o oră înainte, ca nu cumva să-l tocesc, ca să fiu spontan. După părerea mea nu se creează astfel spontaneitatea, ci golul acela din privire…. Acolo, pe platou, ştiu că-mi vine travelling-ul peste picioare, că-mi intră reflectoarele în ochi, că strigă regizorul «Intră, Ghiţă!» Şi de toate acestea trebuie să fac abstracţie şi să ţin cont în acelaşi timp. Spontaneitatea vine pe urmă. Ea se face printr-o muncă de elaborare, ea face parte din arta actorului. Iar arta actorului nu se face «pe moment» şi cu un text improvizat, ci este rezultatul unei munci de laborator, de studiu.”