“Tu” – omagiul femeii desenat de Gopo

     În seara dinaintea plecării la Festivalul internaţional al filmului scurtmetraj de la Cracovia revăzusem Energetica lui Gopo şi duceam cu mine imaginile ironiei - nu totdeauna tandre - la adresa forţei poruncitoare a fe­meii moderne, întruchipată, de un personaj cu alura felliniană, ce pustia totul în jur. Ca într-un joc al contrariilor (dar cât de precis ştie cineastul nostru să întreţină acest joc!) pe ecra­nul prestigioasei competiţii cra­coviene aveam să descoperim, prin filmul Tu, un Gopo aflat la ceasul tandreţei şi al suavelor in­spiraţii. Nici urmă din „energica" cea posesivă şi distrându-se pe seama bieţilor muritori ai unui secol ultratehnicizat, în aceste linii unduitoare din Tu, pe care un duh bun le îndemna, parcă, să întruchipeze, la nesfârşit, chipul femeii. Al femeii dintotdeauna, plăsmuire miraculoasă, frumu­seţe poate amăgitoare, dar care ca în ştiutul vers arghezian, me­rită strigătul încrederii: „este". Precum un Rilke, care îndemna poeţii „să pună la treabă cuvintele umile, de toată ziua”, artistul animă netrebuincioase resturi de materie, din aglomerarea sau împrăştierea cărora este imaginată naşterea unei lumi a frumosului. Acele firicele negre ce nu cu­nosc, în viaţa lor, atâta câtă au, decât iegea haosuiui, a dezordi­nii, acceptă, la vrerea unei mâini ştiutoare, să se supună într-o grafică animată fascinant, cu mişcări tălăzuitoare, cărora mu­zica lui Wagner le sporeşte ten­siunea. Timp de şase minute — probabil nici mai mult, nici mai puţin decât îi trebuie unui bun film de animaţie să te cuce­rească — am călătorit într-un ca­păt de planetă ce nu ştie altă lege decât pe cea a perfecţiunii.

     În spiritul amator de năstruşni­cii şi lecturi meşteşugit sucite al lui lon Popescu Gopo, nici nu se putea ca această mică plecă­ciune adusă femeii să fie încunu­nată cu un alt premiu decât cu unul numit ,,Dragonul de argint" (mai exact ar fi „Balaurul de ar­gint") cum s-a întâmplat la înce­putul acestei veri, la Cracovia.