Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Programul „Filme pentru liceeni” ajunge la Timișoara


     „Filme pentru liceeni” ajunge luna aceasta și la Timișoara, în perioada 16-19 noiembrie, cu două filme în premieră – Keep Rollin’ și Keeper.
     Proiecțiile sunt programate la AMBASADA (str. Anton Seiller, nr. 2), unde profesorii și elevii de liceu vor urmări filmele și, ulterior, le vor dezbate. Echipa AaRC a fost prezentă la discuția ulterioară filmului Keep Rolin’, moderată de actrița Carmen Lopăzan, cu elevii unui liceu din București.
     În plus, „Filme pentru liceeni” se diferențiază de alte programe de educație cinematografică prin completarea acestor discuții din sală cu un ghid educativ pentru profesori. Aceste materiale conțin planuri de lecție aplicate, pe care aceștia le pot folosi la clasă, în predarea unor subiecte relevante cursurilor.
     Programul a fost lansat în vara aceasta, printr-o conferință de două zile în cadrul căreia inițiatorii - Asociația Macondo și Lanterna Magică – au prezentat pe larg planul de lucru și obiectivele.
     Keep Rollin prezintă o lecție de viață emoționantă, despre cum trebuie să mergi mai departe atunci când viața îți pune piedici. După un grav accident la snowboard, Valentin (Joel Basman) ajunge într-un scaun cu rotile, iar mama lui îl înscrie la un atelier de teatru experimental. Înconjurat de persoane cu dizabilități, tânărul se răzbună pe ele pentru propria suferință și nu vrea sub nicio formă să fie asociat cu acestea. Treptat, situația se schimbă. Descoperă ce este prietenia adevărată și se îndrăgostește de Mira (Anna Unterberger). Când descoperă că iubitul ei lucrează într-o benzinărie, Valentin și noii lui prieteni se hotărăsc să dea o spargere la locul de muncă al acestuia. Planul se transformă într-o adevărată aventură când orice deplasare este o provocare pentru cei trei băieți.
     Al doilea film propus, Keeper, spune povestea lui Melanie (Galatéa Bellugi), o adolescentă de doar 15 ani care rămâne însărcinată și se hotărăște să păstreze copilul. Iubitul ei, Max (Kacey Mottet Klein), elev la aceeași școală și dornic de a urma o carieră în fotbal, îi este alături de-a lungul sarcinii. Consecințele și evoluția situației vor construi un deznodământ mai mult sau mai puțin așteptat.
     Detalii: Asociația Macondo // Lanterna Magică
 
 

 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: asociația macondo, filme pentru liceeni, keep movieng, keep rollin' film, programe de educație cinematografică timisoara

Opinii: