Institutul Cultural Român Budapesta susţine prezenţa filmului românesc
Pororoca în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film „Titanic”, ce va avea loc la Budapesta, în perioada 4 – 13 aprilie 2018.

Pe parcursul acestui important eveniment cinematografic, 47 de producţii cinematografice din întreaga lume vor rula în şapte cinematografe din capitala Ungariei, 9 dintre acestea fiind incluse în competiţie. Filmele prezentate în următoarele secţiuni: In Competition, Festival Favourites, Persian Pearls, Asian Winds, The Dark Side, American Independents şi Titanic Dox vor putea fi urmărite în limba de origine, cu subtitrare în limba maghiară. Excepţie fac documentarele muzicale şi câteva materiale retrospective.
Cel mai recent film al regizorului
Constantin Popescu, totodată autor al scenariului,
Pororoca prezintă, pe parcursul a 152 de minute, deriva emoţională a unor personaje măcinate de puterea tăcută a vinovăţiei. În rolurile principale:
Iulia Lumânare şi
Bogdan Dumitrache („Cel mai bun actor”, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, 2018).
Filmul va fi proiectat duminică, 8 aprilie 2018, de la ora 20.15, la Art+Cinema (1074 Budapesta, Piaţa Erzsébet, nr.39) şi joi, 12 aprilie 2018, cu începere de la ora 18.00, la Cinematograful Toldi (1054 Budapesta, Str. Bajcsi-Zsilinszky, 36-38).
Detalii:
www.titanicfilmfest.hu