
Personajele pitorești din film vor fi pe scena TIFF, iar una dintre surprizele serii va fi concertul extraordinar al corului „Sirenelor de la Marea Neagră”, formația feminină din film, în frunte cu Nina Nikolina, vedetă a muzicii populare în Bulgaria. Grupul din film este format din cântărețe selectate din coruri faimoase din țara vecină:
The Mystery of the Bulgarian Voices, câștigător al unui Grammy în 1990,
Ansamblul Filip Kutev, Slavey Quartet și
Cosmic Voices from Bulgaria.
Invitați speciali la gala de deschidere vor fi și regizoarea și scenarista americană Jessica Woodworth, protagonistul filmului - „regele” Peter Van

den Begin, actorii Titus de Voogdt și Lucie Debay, alături de Eka Bichinashvili, autoarea costumelor, și scenografa Sabina Christova.
Finalul celei de-a 16-a ediții TIFF va fi la fel de spectaculos.
Dumnezeu să ne ierte/
Que Dios Nos Perdone va închide festivalul duminică, pe 11 iunie. În thriller-ul regizat de Rodrigo Sorogoyen (câștigătorul Trofeului Transilvania cu
Stockholm), într-un Madrid aflat în febra pregătirilor pentru vizita Papei, doi polițiști realizează că nu sunt cu nimic mai presus decât criminalul în serie pe care îl urmăresc.
Pe lângă
Povestea iubirii / The History of Love, de
Radu Mihăileanu, care se va
lansa oficial pe 5 iunie, unul dintre cele mai prizate evenimente care vor avea loc în Piața Unirii va fi proiecția pe ecran mare a
Twin Peaks: Fire Walk with Me, regizat de David Lynch, la 25 de ani de la premieră, în

copie restaurată digital. Anul acesta, regizorul revine cu un nou sezon al serialului care a revoluționat televiziunea din acea perioadă.
Piața Unirii va găzdui și premiera în România a unuia dintre cele mai așteptate filme franceze ale anului. Distribuit de Independența Film,
Dalida (regia Lisa Azuelos) spune povestea cântăreței și actriței de origine egipteană care a primit de-a lungul carierei sale peste 70 de discuri de aur, fiind totodată primul artist care a câștigat discul de platină și pe cel de diamant.
Pentru fanii filmelor de acțiune, TIFF a pregătit o producție care se bucură deja de un succes de public răsunător. Propunerea Coreei de Sud la Premiile Oscar,
Imperiul umbrelor/
The Age of Shadows (regia Kim Jee-woon) este un thriller de senzație, bazat pe fapte istorice petrecute la începutul secolului XX, pe vremea când Japonia se afla sub ocupație coreeană. Fanii cinematografului indian se vor reîntâlni anul acesta cu personajele
fantasy-ului lui S. S. Rajamouli:
Baahubali 2: Finalul / Baahubali 2: The Conclusion, cea de-a doua parte a aventurii fantastice care a înregistrat un succes record de
box-office.
La pazza gioia / Like Crazy (regia Paolo Virzì), distribuit în România de Independența Film, urmărește prietenia emoționantă dintre două paciente ale unei clinici de psihiatrie – jucate de Valeria Bruni Tedeschi și Micaela Ramazzotti - și aventura incredibilă care ajunge să le unească în căutarea fericirii.
Detalii:
TIFF