Începe festivalul “Cinema-Reper”
Astăzi la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Horia Bernea începe festivalul de film „Cinema-reper” organizat de fundaţia culturală ArtPromo. Este doar primul pas dintr-un proiect mult mai larg şi mai ambiţios care îşi propune să contribuie la introducerea culturii cinematografice în şcoli. Nu numai în Bucureşti, ci şi în toată ţara.
În mod firesc, proiecţiile (gratuite) de la MŢR sunt dedicate în principal elevilor (mai ales cele de la orele 11, 12, 15.30), selecţia vizând filme a căror valoare nu numai artistică dar şi morală nu poate fi pusă la îndoială. Organizatorii festivalului speră ca nici adulţii să nu ocolească acest eveniment, propunându-le să (re)vadă o serie de filme de marcă ale cinematografului mondial.
Începând de astăzi şi până joi 17 aprilie programul festivalului se desfăşoară astfel:
Luni 7aprilie 2014
15:30 – Hachiko: A Dog’s Story / Hachiko: Povestea unui câine (2009)
Marţi 8aprilie 2014
15:30 – Lord of the Flies / Împăratul muştelor (1963)
Miercuri 9 aprilie 2014
15:30 – The Aviator / Aviatorul (2004)
18:00 – A Beautiful Mind / O minte sclipitoare (2001)
20:30 – Becket / Becket (1964)
Joi 10 aprilie 2014
15:30 – The Story of the Gulag Runaway / Evadat din Gulag (2003)
18:00 – Tsubaki Sanjuro / Sanjuro (1962)
20:30 – La Strada / La Strada (1954)
Vineri 11 aprilie 2014
15:30 – The Boys from Paul Street / Băieţii de pe strada Pal (1969)
18:00 – Hiroshima, mon amour / Hiroshima, dragostea mea (1959)
20:30 – The Pianist / Pianistul (2002)
Sâmbătă 12 aprilie 2014
11:00 – Chariots of Fire / Carele de foc (1981)
18:00 – The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat (2012)
20:30 – Secvenţe / Secvenţe (1982)
Duminică 13 aprilie 2014
11:00 – Spirited Away / Călătorialui Chihiro (2001)
18:00 – Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor (2012)
20:30 – Barbara / Barbara (2012)
Luni 14 aprilie 2014
12:00 – Dead Poets Society / Cercul poeţilor dispăruţi (1989)
Marţi 15 aprilie 2014
12:00 – Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor (2012)
18:00 – The Story of the Gulag Runaway / Evadat din Gulag (2003)
20:30 - Forrest Gump / Forrest Gump (1994)
Miercuri 16 aprilie 2014
12:00 – Spirited Away/ Călătoria lui Chihiro (2001)
18:00 – Hachiko: A Dog’s Story / Hachiko: Povestea unui câine (2009)
20:30 – Repentance / Căinţa (1984)
Joi 17 aprilie 2014
12:00 – Good Will Hunting / Good Will Hunting (1997)
18:00 – Departures / Okuribito / Plecări (2008)
20:30 – Il vangelo secondo Matteo / Evanghelia după Matei (1964)