Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Repere în cinema, repere în viaţă


     Fundaţia culturală ArtPromo lansează luna viitoare proiectul "Cinema Reper", care debutează cu un festival de film (7-17 aprilie, la Muzeul Ţăranului Român). Este doar primul pas al unui demers amplu şi ambiţios ce vizează educaţia artisitică şi civică a tinerei generaţii. În acest scop se vor proiecta de-a lungul întregului an, în spaţii neconvenţionale (cu precădere şcoli) filme bune -  nu neapărat capodopere - care vorbesc despre valorile umane perene: prietenie, dragoste, respectul pentru aproapele tău, sacrificiu etc. "Filme care să ne ajute să răspundem la marile întrebări legate de existenţă" - se precizează în programul detaliat al proiectului.
     Departe de a fi o tentativă aridă şi didactică, "Cinema Reper" reprezintă totodată un prilej pentru tinerii spectatori de a-şi descoperi şi valorifica potenţiale talente cinematografcice, deoarece la sfârşitul fiecărui an şcolar fundaţia culturală ArtPromo organizează câte un concurs de scenarii şi filme pe o temă dată.
Detalii: www.cinemareper.ro


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cinema reper, educatie cinematografica, festival

Opinii: