Institutul Cultural Român de la Madrid și Cinemateca din Barcelona organizează cea de-a șaptea ediție a Zilelor Filmului Românesc în orașele Barcelona (22 martie – aprilie), Valencia (aprilie), Cordoba și Granada (mai) și Murcia (iunie).

Festivalul debutează pe 22 martie, la Barcelona, cu filmul
Câini, în prezența regizorului
Bogdan Mirică, și continuă cu alte 6 lungmetraje: cele două adaptări ale nuvelei „Moara cu noroc” (
La moara cu noroc și
Orizont),
Două lozuri (regia
Paul Negoescu),
Ilegitim (regia
Adrian Sitaru),
Dincolo de calea ferată (regia
Cătălin Mitulescu) și
Cinema, mon amour (regia
Alexandru Belc).
Zilele Filmului Românesc a programat și un calup de scurtmetraje românești:
O noapte în Tokoriki (regia
Roxana Stroe),
O faptă bună (regia
Andrei Gruzsniczki),
Toate fluviile curg în mare (regia Alexandru Badea),
Mă cheamă Costin (regia
Radu Potcoavă) și
4:15 PM Sfârșitul lumii (regia Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga).
Pe lângă proiecțiile cu filme românești, ICR Madrid organizează și un masterclass susținut de Bogdan Mirică la Școala Internațională de Film din Barcelona, pe 23 martie.
Detalii:
ICR