Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Filme româneşti la Festivalul Internaţional de Film „Black Nights” de la Tallinn


     Duminică seară s-a încheiat în capitala Estoniei cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Black Nights”, considerat cel mai important festival de film din nordul Europei.
     În acest an, în competiția de la Tallinn a participat şi un film din România, Povestea unui pierde-vară, în regia lui Paul Negoescu. Un al doilea lungmetraj românesc de producție recentă, prezentat de această dată hors-concours, a fost „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în regia lui Radu Jude.
     De asemenea, filmul Nu mă atinge-mă, în regia Adinei Pintilie, câştigător al Ursului de Aur la ediţia din acest an a Berlinalei, a avut o proiecţie specială în cadrul Festivalului „Black Nights” de la Tallinn.
     La ediția din acest an a Festivalului a fost organizată o secțiune specială, dedicată țărilor care aniversează în 2018 Centenarul. Fiecare țară a contribuit cu un film reprezentativ de arhivă, din România alegerea fiind lungmetrajul Viața nu iartă (1960, regia Iulian Mihu și Manole Marcus). Filmul a fost prezentat de criticul Mihai Fulger.
     Drama psihologică Viața nu iartă este un film al rememorării interogative și elegiace în linia inovațiilor „Noului val” francez, la fel prin reabilitarea flashbackurilor tradiționale cu deschidere istorico-filozofică. Eroul, tânăr intelectual, rănit mortal pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, își evocă, în trepte succesive, trecutul propriu și pe cel al tatălui său (până în perioada anterioară Primului Război Mondial), încercând să răspundă unor întrebări fundamentale privind rațiunea războiului și a pregătirilor de război, în general. (Bujor T. Râpeanu)
(04.12.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: black nights film festival 2018, festival de film black nights tallinn, imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari film, nu ma atinge-ma film, povestea unui pierde vara film

Opinii: