TorinoFilmLab a anunțat cele 20 de proiecte de lungmetraje și cei cinci stagiari
story editor selectați la ediția din 2019 a ScriptLab. Programul include un atelier de trei săptămâni și două sesiuni online, în timpul cărora cele 20 de proiecte vor fi împărțite în cinci grupuri de lucru, fiecare având un consultant internațional pentru scenariu și un stagiar
story editor.

Anul acesta, proiectele selectate sunt 11 filme de debut și 9 lungmetraje ale unor regizori aflați la al doilea film. Cei cinci profesioniști aleși pentru
story editing training sunt: Sarieke Hoeksma (Olanda),
Crăița Nanu (România), Joanna Szymanska (Polonia), Melisa Uneri (Turcia) și Isabella Weber (Italia). De asemenea, selecția reflectă devotamentul celor de la TorinoFilmLab pentru paritate de gen: opt dintre proiecte sunt ale unor cineaste și toți cei cinci
story editor trainees sunt femei.
Detalii:
Variety