.png)
„
Cercul de film politic își propune, printr-o serie de proiecții de film și dezbateri săptămânale, să urmărească diverse direcții ale cinemaului politic de-a lungul timpului și să genereze discuții pe marginea problemelor pe care le ridică reprezentarea unor subiecte sociale și politice. Astfel, încercăm să recuperăm o tradiție de reflecție asupra cinemaului angajat și să (re)descoperim mijloacele prin care filmul poate contribui la o mai bună înțelegere și la transformarea societății,” spun inițiatorii proiectului.
Vechiul și noul (Linia generală), al patrulea lungmetraj al lui Serghei Eisenstein, este un film de maturitate al școlii sovietice de montaj. Aceasta încerca să substituie imaginarului impus de filmele hollywoodiene (asociat încă de pe atunci cu pasivitatea și visarea, precum și cu un cult pentru vedete) un alt tip de reprezentare, mai potrivit pentru noua societate sovietică. Protagonista filmului lui Eisenstein, Marfa, este o țărancă săracă, dar puternică, care se zbate să găsească soluții pentru a ieși din situația disperată în care se află. Ea încearcă să-și convingă consătenii că munca în asociere este mult mai productivă și că trebuie înființată o cooperativă, dar se ciocnește de neîncredere.
Detalii:
facebook