Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Pasiuni (1965)

Hobbies

- Documentar Scurtmetraj - AG -


Sinopsis :

Regie: Jean Petrovici

Scenariu: Jean Petrovici

Actori Principali:



Distribuție:

Vezi tot genericul

Producători

Studioul "Alexandru Sahia"

Distribuitori

Direcţia Difuzării Filmelor

Festivaluri, premii

  1. 1966 - Mamaia - Premiul pentru cel mai bun film documentar

Trivia

Opinia criticului
"Chiar dacă uneori nu suntem întrutotul de acord cu tonul filmului sau cu entuziasmul produs de Pasiuni, nu putem să nu remarcăm această originală structură, de romantism pur, a filmelor sale. Eroii lui Jean Petrovici sunt, ca toţi marii romantici, nişte însinguraţi, fie prin condiţiile obiective în care trăiesc (Pretutindeni trăiesc oameni), fie prin ineditul ocupaţiilor lor (Pasiuni). Spiritul lor e predispus spre poezie şi visare. Sunt încleştaţi în lupte titanice cu natura, sau mai subtile, cu aparentele ei imposibilităţi. Însă sensul major al existenţei lor este diferit, ei nu mai sunt nişte solitari ai umanităţii, ci sunt solidari cu ea, participând — e drept, în moduri neobişnuite — alături de toţi ceilalţi oameni, la construirea unui viitor, la înfrumuseţarea lui." (Dinu Kivu, Cinema nr. 10, octombrie 1966)