Opinia criticului
„Prin acest film, Ada Pistiner își poate pune candidatura (vor fi mulți concurenți) la Marele premiu «Cupa de cristal» cu care studioul Sahia onorează anual cele mai bune dintre realizările sale. Ceea ce admirăm în acest documentar (...) este — dincolo de știința de a filma expresiv — capacitatea de a construi filmul. Autoarea nu face «reportaj», cum nu făcuse «documentar de artă» când
filmase muzeul Storck. Ea face pur și simplu film, cu o remarcabilă putere de sugestie, pe deplin stăpână pe mijloacele de expresie. Contrapunctul intim dintre imagine și sunet, de care cinematograful beneficiază de aproape 50 de ani, dar de care puțini cineaști se folosesc altminteri decât ilustrativ, funcționează inspirat de versurile Ninei Cassian pe care le cântă, la o repetiție, o formație studențească. («Altă intensitate, mai luminoasă!», «Un mic accent!», «Un sunet cald, învăluit, mai sugestiv, mai plastic» sunt cuvinte cu care dirijoarea Florica Avramescu îi întrerupe din când în când pe coriști). Paralel, imaginile înfățișează, din tabăra studențească de la Costinești, studenți și studente pe plajă, pe cofrajele hotelurilor care se construiesc în vecinătate și la întâlnirile de seară. Filmul se ordonează în strofe de montaj cu respirație generoasă («Marea cea mare», cum o numea voievodul, este o metaforă — leit motiv), cu mlădieri visătoare («Cum vor fi relațiile umane în viitor!»), cu un patetism de cea mai pură vibrație. («Suntem tineri și vii/ Neodihniți în vis și căutare/.../ Ca și marea cea mare»).” (
Val.S. Deleanu, Cinema nr. 11, noiembrie 1975)
