În această calitate, criticul de film Irina-Margareta Nistor va oferi consultanță organizatorilor, va intra în dialog cu partenerii și publicul, încercând să promoveze evenimentul. Echipa festivalului a mai colaborat cu ea, mai întâi ca invitat și apoi în rolul de consultantă.
Despre noua sa responsabilitate, doamna Nistor spune: „Într-un adevărat moment de sincronicitate al anunțurilor de ambasadori, mi se pare extrem de onorant să fiu numită unul, cel al unui festival de film, cel din Iașiul cinefil, care-mi este atât de drag. Eu trăiesc în Țara celei de-a 7-a arte, cu capitala: Marele ecran. De-abia aștept să îmi reprezint patria, inclusiv cu istoria sa pre-revoluționară și o incursiune în pelicule vizionate în ilegalitate pe video, în speranța de a uita, pe atunci, de o viață fără de speranță, și cu efect de pețitoare, pentru că multe cupluri s-au cunoscut la o noapte cu vedete de celuloid. Aveți ocazia unei călătorii în timp, în singura nostalgie îngăduită! Ne vedem în mai! Mai veniți și la proiecții! N-o să vă pară rău! Promit! ”
Detalii:
www.festivalsfr.ro //
Facebook //
Youtube