Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Piciu - Interpreți și roluri


     Din ce se hrănesc visele, închipuirile, născo­cirile, minunatele povești ale copiilor? Fără îndoială — și din încrederea, din atenția senină — nu încruntată — a maturilor, a celor care știu, care pot să se prindă, fie și pentru o clipă, în hora celor mai mici. S-ar părea că, odată, această bucurie nu i-a fost străină Directorului de școală din Piciu, personaj interpretat de Vic­tor Rebengiuc cu o desăvârșită artă a ambiguită­ții. Cândva, probabil că Directorul avea și răbda­rea, și puterea și ingenuitatea de a participa la jocurile elevilor săi; nu o mărturisește niciodată dar, din când în când, o undă de duioșie cutreieră chipul bărbatului acum prea hărțuit, agitat, îm­părțit între o mie și unul de lucruri care mai de care mai grabnice ca să mai poată fi, cât de cât, ordonate în importante și mai puțin importante. Pregătirea serbării, planificarea întrebărilor copii­lor, întâmpinarea conferențiarului, afumarea ge­mulețelor prin care va fi privită eclipsa, stabilirea clipei oportune pentru apariția cozonacilor tova­rășei Veronica, culesul ciupercilor, valorificarea obiectelor de artizanat, soarta unui cocor, totul cade în seama acestui om excedat („bine, tot eu trebuie să rezolv și problema asta”... spune, la un moment dat) care face o apă și un pământ nu nu­mai din întrebările copiilor, dar parcă ale lumii întregi. Luat de valuri, cum se spune, a transfor­mat candoarea în sarcină de serviciu („copiii sunt pregătiți să pună întrebări”, se mândrește el), spre deosebire de mai tânărul său coleg, Butunoiu, om al „erei microprocesoarelor” și al me­fienței teoretizate în fața năstrușniciilor („viața e grea, nu e timp pentru visători și pentru teniși”, conchide personajul). Grațiosul Amadeus de pe scena Teatrului Giulești, despre Răzvan Vasilescu este vorba, îmbracă în filmul lui Iosif Demian și al lui Mircea Diaconu costumul celui care s-a trezit, fără vocație, în meseria de educa­tor, pe care se străduiește să o asimileze uneia oarecare. Personajul în sine, în datele lui inițiale, mi se pare împovărat de o doză de ostentație, purtător al unor enunțuri excesiv demonstrative. Actorul și le asumă cu îndrăzneală, preferând ex­presia ultimă, cea mai crudă, a nocivității ce se ascunde în spatele rigidității drapate în principia­litate, oricărei tentații a vreunui gest simpatic. Într-o secvență de început, o biată crenguță care stă să-i intre în ochi, este respinsă de Răzvan Vasilescu cu un aer de surpriză și dezaprobare, ca și cum s-ar fi aflat în fața unei impertinențe a na­turii, de aceea când, mai târziu, va declara, apăsat, „îmi place pădurea”, nici măcar nu va stârni zâm­bete, ci mai degrabă teamă. Spaima pe care o naște orice îndepărtare de umanitate. 
(Cinema nr. 6, iunie 1985)

Tags: interpreti si roluri, iosif demian, magda mihailescu, piciu film, razvan vasilescu, victor rebengiuc

Comments: