Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Miezul fierbinte al pâinii” – cronică de film


     „Să nu tradăm pământul!" – este replica cheie aşezată ca un filtru în fața conştiințelor şi comportamentelor personajelor acestui prim film al producției noastre cinematogra­fice din noul an. Scenaristul Mihai Vasile, de­butant în cinematografie, dar vechi publicist şi, după cum se vede, înarmat cu o bună cu­noaştere de la fala locului a mediului sătesc de azi şi a oamenilor săi cu felul lor de a fi şi de a vorbi (colaborator Marcel Păruş, după o idee de Lucian Durdeu), investeşte bogata sa experiență de reporter în biografia unui ingi­ner agronom şi în istoria vieţii sale, pentru a pătrunde în miezul fierbinte al faptelor celor ce şi-au făcut din cultivarea pământului nu numai o profesiune, ci şi o credință.
     Agronomul din filmul de față, prin dragostea sa de pământ şi de oameni, prin munca şi forța exemplului sau, fără să-şi precupe­țească eforturile şi asumându-şi riscurile pen­tru a-şi îndeplini datoria sa de activist pe ogoare, reuşeşte să sfințească locul — I.A.S. Valea Cailor — unde fusese trimis într-o ne­dreaptă retrogradare. Sosit, în urma unei neînțelegeri, în comuna cu pricina, călare pe un cal, deci într-un fel de travesti involuntar (dar voit hilar), neaşteptatul „revizor” află fără niciun efort detectivistic, adică din prima clipa şi cam de la toata lumea, nere­gulile, falsurile, abuzurile din acele locuri. Cu cifre ticluite şi plocoane, directorul întreprinderii agricole, dornic doar să plece de la țară la centru şi să-şi asigure beneficii materiale fără să dea în schimb nimic societății, reuşise de o bună perioadă să ascundă adevărul. Convins fiind că nimeni nu poate rezistă „ar­gumentelor” sale, el întâmpină pe noul venit, de altfel fost coleg de şcoală, cu mici atenții, aparent semne de bun venit, invitația la o masă, la un vin, la o nuntă. La început aşa sunt şi luate dar curând noul sosit îşi dă seama că ele sunt doar momeli pentru a-i capta bunăvoința şi, desigur, în cele din urmă acordul de a acoperi în continuare rapoartele mincinoase. Agronomul poate fie să tacă şi să accepte, fie să dea totul în vileag.
     Ca om ce a învățat de acasă, de copil, să iubească pământul, el nu poate alege decât calea adevărului, luându-şi ca aliați munca, cinstea şi pământul cu promisiunea roadelor sale.
     Cu simțul răspunderii față de profesiunea sa de reporter, aşa cum o cere şi personaje­lor sale, Mihai Vasile aşază astfel conflictul la răscrucea a doua mentalități care coexistă nepaşnic. Una, a celor ce vor să muncească, să construiască respectându-se pe sine şi pe semenii lor — reprezentată de eroul sau, exemplar dar nu singular în peisajul societății noastre: cealaltă mentalitate reprezentată de cei ce cred că: „Pământul e rotund, bă­trâne, se mişcă... se mișcă...” numai spre a le aduce foloase; sau cei ce nu se implică sau au curajul să-şi spună părerile numai în „de­peşe” anonime înlocuind caragialescul „un grup de alegători” cu „un grup de tovarăşi” gata oricând să sesizeze, să insinueze, să ca­lomnieze.
     Regizorul Al. G. Croitoru preia materialul de viață la rândul său cu o bună cunoaştere a mediului şi se fereşte să facă portrete în alb şi negru, dând astfel şansa firească a amelio­rării situațiilor sau caracterelor. Chiar din ale­gerea interpretului principal în Vistrian Ro­man, care nu are expresia „pozitivului” prin excelență, el acceptă complexitatea unor comportări. Actorul îşi compune astfel perso­najul ca un incoruptibil în planul vieții so­ciale, dar şi cu omeneşti nehotăriri în cel al vieții afective, reuşind un portret credibil al unui „om de nădejde" din zilele noastre.
     Din dorința de a ține acest echilibru deli­cat, căci — aşa cum declară scenaristul Mi­hai Vasile, chiar în Caietul-program: „Am pornit de la ideea că nu există oameni de o puritate sufletească integrală, după cum nici conştiinte total înnegrite, că în fiecare coe­xistă, mai mult sau mai puţin, binele şi răul”, — deci pornind de la acest crez moral, regi­zorul a transpus personajele, mai mult sau mai puțin nuanțat, într-o estetică contrapunc­tică.
     Agronomului model i se opune astfel tipul agronomului oportunist, la rândul său salvat de stridentele „negativului” prin eleganța şi măsura interpretului său (George Motoi). Tot într-o concepție contrapunctică apar şi per­sonajele secretarului de partid (Romeo Muşe­țeanu), privire limpede, directă, mereu pre­zent, deşi sub o înfățişare voit ştearsă — că­ruia i se opune, chiar dacă nu se întâlnesc prea des față-n față, directorul Direcţiei agri­cole — om uns, cum se spune, cu toate alifi­ile, ştiind să manevreze până la un punct, de­opotrivă, lozinci şi oameni. Replicile sale de tipul: „Departamentul are nevoie de optimism nu de aiureli d-astea”, sau „Să nu mă înveți tu pe mine când plouă şi când nu plouă în ju­dețul meu!”, sunt rostite cu o suculență multi­plu insinuantă de un Octavian Cotescu.
     Aceleaşi tandemuri sunt urmărite şi în per­sonajele de plan doi: între şoferul „Viteză” (Constantin Diplan cu poante accesibile şi limbuția sociabilă) şi paznicul „Vigilență” (Mi­hai Mereuță, hâtru şi taciturn); între tânărul (Răzvan lonescu) dornic să se întoarcă să muncească în satul natal si bufetierul (Ștefan Tăpălaga) înrăit în tertipurile câștigului; sau tandemului vesel şi zelos al cumetrelor (Draga Olteanu-Matei şi Rodica Popescu-Bi­tănescu) cu limba ascuțită, dar vrednice şi săritoare, cărora satul le datorează de fapt venirea agronomului-justițiar, i se opune du­oul chiulangiilor şi profitorilor (lon Mari­nescu, Matei Alexandru) — aceştia împinşi cu bună ştiință către șarja caricaturală.
     Contrapunctul este mai puțin limpede în cazul celor două personaje feminine: docto­rița (Olga Delia Mateescu, actriță al cărei ta­lent a impus-o dar care apare din princina echivocului, cam severă şi poate prea reți­nută în special în scena happy-end-ului final) şi zootehniciana (Cezara Dafinescu, cuceri­toare fără efort), ale căror biografii (sunt exemplare la locul de muncă, au simțul răs­punderii etc.) nu le fac susceptibile de a intra în rivalitate de pe urma unui joc prea cusut cu ață albă al scrisorilor anonime, după cum este cam greu credibil că o căsnicie între doi soți maturi să fie periclitată de un lanț de anonime cu o logică atât de firavă. În scurte apariții, Mariana Cercel, Nicolae Pomoje, Du­mitru Rucăreanu, lulian Necşulescu, Vasile Toma îşi pun amprenta specifică pe o în­treagă galerie de personaje de plan doi însu­flețind lumea ca lume credibilă.
     Desigur, această lume a satului a mai văzut în numeroase rânduri lumina ecranului nos­tru. Dar ce şi-au propus acum autorii a fost să privească miezul fierbinte al realităților so­ciale şi individuale în dimensiunea noii revo­luții agrare — aşa cum vedem către final, fil­mat din elicopter, modernul complex agricol care nu este decor, ci realitate. Regizorul ține astfel să comunice apăsat sentimentul bucuriei recoltei (scăldatul în grâne), al iubirii de glie (brazda roditoare se îngemănează cu ori­zonturi întotdeauna senine), recunoştința pentru o natură mănoasă şi proteguitoare (culturi în rod, flori în soare).
     De asemenea regăsim şi propensiunea re­gizorului pentru comedie. Personajele se autocaricaturizează adesea. De pilda, la mica petrecere, aria cântată de solia agronomului arivist este bruiată de muşcăturile ostentativ sonore dintr-un măr, ale unei tinere proptită indolent de o uşă, sau de privirile ironice ale altor invitate — sunt câteva intermezzo-uri mai cinegenice. Regăsim, de asemenea, consec­ventul interes al regizorului pentru natura plaiurilor noastre şi pentru muzica populară, — aşa cum a ținut să sublinieze şi prin relan­sarea, o dată cu prezenta premieră, a scurtmetrajului sau de acum 15 ani. Anotim­pul mireselor — de atâtea ori premiat — în care s-a lăsat condus de arta şi imaginația populară. Va fi nu mai puțin interesant să ur­mărim peste alți 15 ani, rezonanța unui asem­enea film în devenirea conştiinței omului nou, chemat să o exemplifice și, mai ales, sti­muleze.
(Cinema nr. 12, decembrie 1983)

Tags: adina darian, alecu croitoru, alexandru groza, cronica de film, miezul fierbinte al painii film, octavian cotescu, vistrian roman

Comments: