Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Interviu cu Andrei Huțuleac


     Actor, poet, scenarist și regizor, Andrei Huțuleac este la Panoul premianților din 2017 pentru premiile primite cu scurtmetrajul Offstage, care are portofoliul necesar ca să intre pe lista filmelor nominalizate la Oscar.
     Are deja cronici laudative pentru rolurile pe care le face la Teatrul Metropolis, dar astea sunt mai greu de cuantificat. În schimb, scurtmetrajul pentru care a scris scenariul și cu care a debutat în regia de film are mai multe premii naționale și internaționale. ”Eu l-aș fi iubit oricum, cu sau fără premii”, spune Andrei. A scris scenariul în perioada când filma pentru Marița, undeva, la Suceava. I-a convins pe actorii Amalia Ciolan, Tudor Aaron Istodor și Adrian Titieni cu partiturile pe care le-a scris. L-a convins și pe Dan Chișu să fie producător. Gabriela Suciu l-a ajutat să aleagă festivalurile la care să trimită filmul.
     Acum este în perioada de post-producție cu al doilea scurtmetraj, dar încă nu vrea să vorbească despre el. În schimb, vorbește cu mare plăcere despre rolurile din teatru, chiar dacă uneori trebuie să renunțe la film din cauza spectacolelor.   
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu
(20.02.2018)

Tags: andrei hutuleac, marita film, offstage film, teatrul metropolis

Comments: