Actori şi interpreţi
Inutil să amendăm, încă o dată, raporturile cinematografului nostru cu unele dintre minunatele actriţe de teatru, «uitate» după un debut care le dădea dreptul instalării într-o adevărată condiţie de vedetă. Preferabil să recunoaştem că, mai sever cu sine însuşi fiind, filmul redescoperă, de la o vreme, interprete peste chipul cărora, din fericire, timpul a trecut liniştit, lăsând în urmă doar frumuseţea maturităţii.
Astfel ne-am reîntâlnit cu
Rodica Tapalagă,
Mariana Mihuţ, cu
Valeria Seciu. Cu contururile fragile, ca ale unui desen într-o peniţă extrem de fină, cu o privire care, pentru a o pricepe, cineva trebuie să ştie să provoace spectacolul îndepărtării aburilor unei poezii misterioase,
Valeria Seciu pare actriţa ideală pentru a da viaţă palpabilă, mai mult decât unui personaj, unei idei.
Ispită inconştient cinică, în filmul lui
Alexa Visarion,
Înainte de tăcere, despre rolul ei nu se poate scrie, corect, decât în termenii apropierii de muzică, într-atât de alunecoase îi sunt trecerile de la starea de
pândă la paroxismul eliberării. «Nebună a satului» în
lon, Valeria Seciu cutreieră spaţiul filmului ca o întruchipare a premoniţiei, gingăşia făpturii, amintirile şi dorurile tulburi ce i se citesc în ochi, făcând, în mod paradoxal, fascinantă imaginea ineluctabilei intervenţii a răului.
Şi iat-o pe actriţă, în hainele, totuşi, ale unei eroine moderne, soţia ofiţerului de cursă lungă din filmul lui
Tudor Mărăscu şi
Timotei Ursu,
Bună seara, Irina! Spectacol de aleasă frumuseţe, jocul Valeriei Seciu, de la un capăt la altul, de la stânjeneala şi neliniştea de străină în acea seară a petrecerii zgomotoase, până la regăsirea gesturilor de împăcat ritul cotidian al băutului cafelei, de una singură, la un colţ de masă, într-un echilibru atât de fragil încât până şi ţipătul unui pescăruş l-ar putea da peste cap. De mare exactitate şi benefică pentru desfăşurarea întregului film a fost intuiţia actriţei în ceea ce priveşte neliniştea Irinei, anunţată nu numai de imposibilitatea aşteptării ci, poate în primul rând, de pericolul transformării într-o fiinţă incapabilă să accepte, cu demnitate, aşteptarea. Nobleţea spirituală a interpretei a salvat, în ultimă instanţă, eroina, de o dramă mediocră.
