Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Forța excepției


     Muzica de film
     ...Pe albul orbitor al zăpezii, până atunci imaculate, sângele lui Iacob Onisia a înflorit sfâșietor; un dangăt sec — glas de clopot, ușă de cavou închisă cu brutalitate asupra vieții stinse oprește curgerea acestui film dure­ros de simplu, de adevărat în cumplita lui frumusețe...
 
     ...Dureros de simplă, de adevărată, de fru­moasă, muzica lui Anatol Vieru urmează un drum lung prea arareori străbătut în cinema­tografia noastră (și nu numai): în loc să trăiască paroxistic starea sufletească a perso­najelor, amplificând astfel tensiunea drama­tică, ea exprimă starea mediului natural — câ­teodată ostilă, cel mai adesea indiferentă în duritatea ei implacabilă. Iar conflictul între zbuciumul arzător al ființei (cu nimic mai pu­țin incandescent, prin faptul că se consuma în adâncuri, tăinuit cu sublima pudoare) și graciala nemișcare a materiei neînsuflețite este de natura să potențeze la maximum esența tragica a discursului filmic.
     Fără gesturi spectaculoase, deci, și fără strigate patetice (ca înșiși oamenii „țării de piatră” a lui Geo Bogza, explorată acum cu supremă credință și inspirată temeritate de către Mircea Daneliuc, oameni deprinși să-și stăpânească și bucuria, și teama, și mânia, și dorința), muzica lui Anatol Vieru izbutește să clădească un rug a cărui flacără, înaltă și pură, luminează ungherele cele mai ascunse ale acestui univers uman, unic printr-o ex­tremă bogăție de particularități. Nota lui stranie își găsește corespondența în specificul sursei electronice utilizate, dar, departe de a fi speculată ostentativ, această caracteristică a sonorităților este îmblânzită de situarea într-o zona de granița cu muzica concretă: nu însă cultivând zgomotul pentru insolitul sau forța lui de șoc, ci re-creându-I cu egală grijă față de sugestivitatea și capacitatea lui de transfigurare artistică.
     De la picuratul pașilor grei pe lespezile ga­leriilor de mina și până la scrâșnetul cuvei de funicular (coșciug aerian predestinat), în care Iacob refuză să-și aștepte resemnat moartea) de la loviturile de ciocan ce dezvăluie filonul de aur și până la loviturile de palme ce scot la lumină filonul încă mai prețios al sentimente­lor puternice, clocotitoare și pustiitoare, mu­zica lui Anatol Vieru învăluie întreaga lume sonoră a filmului într-o irezistibilă iluzie: aceea a unei cutremurătoare realități.
(Cinema nr. 4, aprilie 1988)

Tags: anatol vieru, cronica muzicii de film, iacob film, luminita vartolomei

Comments: