Generoasa risipă

     Muzica de film
     Folosindu-și cu generoasă risipă, în parti­tura Cucoanei Chirița, abilitatea de meșter și fantezia de artist — cum spuneam atunci compozitorul George Grigoriu s-a văzut acum, scriind muzica filmului Chirița în Iași în situația de a înfrunta o serioasă penurie nu numai de „Materie Primă”, dar și de inspira­ție. „Materia Primă” fiind — ca și în cel dintâi caz — moștenirea lui Alexandru Flechtenma­cher, veșmântul muzical al actualei pelicule a trebuit croit din „resturi”: ceea ce face, ca, în ciuda calității identice (de valoare, nu și de popularitate) a țesăturii, haina aceasta sa fie folosite de pregnanța originală și de străluci­rea celeilalte. Ar fi necesar să știu dacă, la vremea elaborării celei dintâi Chirițe, exista cel puțin ca intenție — proiectul realizării acesteia din urmă, pentru a putea spune dacă este vorba despre o necumpătare, o lipsă de prevedere din partea compozitorului în consumarea neeconomicoasă a muniție într-un prim foc (spectaculos și cu „bătaie lungă”), sau despre secătuirea cu bună știință, prin exploatarea extensivă și intensivă a unui zăcământ prevăzut inițial spre a se utiliza o singura dată... Oricum ar fi, George Grigo­riu a dăruit atunci, deodată, tot ce era mai bun în muzica de gen a lui Flechtenmacher în propria sa putere creatoare, intrată în re­zonanța cu aceea a ilustrului înaintaș: iar acum, n-a mai putut regăsi nici lungimea de undă a unei vibrații comune, care făcea din compoziția „a la maniere de” nu doar o de­monstrație de virtuozitate tehnică, ci și o reală probă de inspirație artistică.
     Foarte adevărat este însă că nici „libretul” filmului de acum nu-i oferă compozitorului, bogăția, varietatea și relieful „numerelor” pe care le conținea celălalt: ariile și duetele (în accepțiunea lor deplină) au dispărut cu totul, iar cupletele, ansamblurile diverse și decorurile sunt lipsite de funcționalitatea dramaturgica in stare sa le confere interes. Numai două momente depășesc condiția generală a partiturii astfel concepute, împunându-se cu auto­ritate memoriei spectatorului: unul este liric — romanța cântată (admirabil) de către Dumitru Rucăreanu — și altul este Comic — sere­nada interpretată (cu har și haz atât muzical cât și actoricesc) de către Cornel Constanti­niu, Dorin Anastasiu și o a treia voce, al cărui timbru autentic de epocă te poate face să o bănuiești a fi fost desprinsă din vreuna dintre înregistrările vechilor noștri interpreți ai cântecului lăutăresc.
     Cum bine se vede, toate aceste considerații critice sunt determinate însă de raportarea compozitorului George Grigoriu la el însuși, iar dacă într-un prim termen al comparației autorul a atins starea de grație (de ce să n-o recunoaștem, mult mai rar prezentă în muzica de film decât în alte genuri de muzică) de astă dată, situându-se în zona atât de în­tinsă a obișnuitului, el a realizat o partitura plăcută, amuzantă, deconectantă — calitățile, totuși, defel neglijabile.