Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​De la „comedie cu cânticele” la „musical”


     Muzica de film
     La jumătatea veacului trecut, scriindu-și vodevilurile (mai pe românește — cum tot ei le spuneau — „comediile cu cânticele”), Alec­sandri și Flechtenmacher nici nu bănuiau ci de gustat va fi acest gen — devenit „musical”-ul —, astăzi. Tot astfel, cineva care cunoaște partiturile acelor vodeviluri, cu greu își poate închipui că melodiile lor molcome și ritmurile lor blajine pot da naștere unei mu­zici trepidante și strălucitoare, de veritabil „musical”...
     Valoarea noii partituri — realizate de George Grigoriu — o asigură însă nu numai abilitatea de meșter și fantezia de artist cu care compozitorul rescrie în spirit contempo­ran „cânticelele” lui Flechtenmacher, ci și ca­pacitatea lui de a crea o seama de pagini ori­ginale care se mariază desăvârșit cu aceste prelucrări libere. Interesul continuu pe care muzica îl suscită se explică, înainte de toate prin marea diversitate a „numerelor”: ariile sau cupletele alternează cu duete, ansambluri sau coruri; momentelor pur vocale Ii se opun cele acompaniate, sau chiar unele pur orchestrale: însăși scriitura acestora din urma sugerează diferitele tipuri de formații instrumentale utilizate în epocă — de la taraf la fanfară; în sfârșit — melodia, ritmul și timbrul reflectă (succesiv, dar și simultan uneori) fondul folcloric românesc și cele două sfere de influență străină — greco-turcă și vest eu­ropeana — care se înfruntau la vremea aceea și în expresia muzicală a culturii noastre.
     Mai trebuie spus, după toate acestea, ca acordul muzicii cu imaginea este unul esen­țial, de profunzime? Și că datorita lui se am­plifică atât comicul suculent al verbului lui Alecsandri, cât și parfumul atât de particular al Moldovei de odinioară?
     Singură interpretarea (cea vocală, nu și cea instrumentală — aflată sub conducerea diri­jorală a compozitorului însuși) tulbură, pe alocuri, echilibrul artistic al filmului: dacă glasurile actorilor („nelucrate”, dar pline de farmecul personalității) se armonizează în chip fericit cu acelea ale unor profesioniști cu rang de vedetă în muzica ușoară cum sunt Cornel Constantiniu și Dorin Anastasiu, în schimb vocea cultivată pentru belcanto a Biancăi Ionescu iese din context. Cum — pa­radoxal — asta se întâmplă îndeosebi atunci când apreciata solistă a Teatrului de Operetă cântă nu pentru sine, ci pentru Monica Rusu, s-ar putea crede că efectul este intenționat — cu condiția ca Luluța acesteia să se distan­țeze mai pronunțat, și prin alte dimensiuni ale personajului, de universul Chirițoaiei. Așa însă, înclin să cred, mai degrabă, că este vorba doar de o mică eroare de distribuire: o cântăreață de muzica ușoară ar fi fost mult mai potrivită...
(Cinema nr. 6, iunie 1987)

Tags: cornel constantiniu, cucoana chirita film, george grigoriu, luminita vartolomei

Comments: